2024-04-26 18:03

JURIȘTII ar putea preda elevilor din școli. Care va fi materia

 |  23:47
JURIȘTII ar putea preda elevilor din școli. Care va fi materia

Un grup de senatori de la PSD, PNL şi USR au depus la Senat o propunere legislativă prin care li se permite juriştilor să desfăşoare activitate didactică în învăţământul preuniversitar, a anunţat preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc.

“La propunerea colegului meu George Dircă, am depus, la Senat, în numele unui grup de senatori - Daniel Fenechiu, Iulia Scântei, Cristian Ghica, Radu Preda, Vlad Alexandrescu -, o propunere legislativă care reglementează posibilitatea profesioniştilor dreptului de a avea activitate didactică în cadrul învăţământului preuniversitar. Funcţionalitatea parteneriatului şcoală-justiţie a fost deja probată prin faptul că unele licee au inclus educaţia juridică ca disciplină opţională în curriculum la decizia şcolii. Deoarece se preconizează că această materie esenţială va deveni obligatorie, în vederea susţinerii orelor de educaţie juridică, sistemul de învăţământ va trebui să angajeze absolvenţi ai Facultăţii de Drept, specialişti şi practicieni ai dreptului. Astfel, am vrut să dăm posibilitatea avocaţilor, notarilor şi executorilor judecătoreşti să contribuie la educarea tinerilor în spiritul drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti şi valorilor justiţiei”, a scris Cazanciuc pe Facebook.

El a amintit că în 2013, în calitate de ministru al Justiţiei, a iniţiat un program dedicat educaţiei juridice în şcoli şi licee, la care au aderat Ministerul Educaţiei Naţionale, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Public şi ulterior, în 2018, Uniunea Naţională a Barourilor din România.

“De atunci, programul a fost reiterat anual, recunoscând în acest mod nevoia de promovare a educaţiei juridice în vederea creşterii gradului de accesibilitate a normelor juridice faţă de destinatarii acestora, în special noile generaţii”, a adăugat Cazanciuc.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-10-20

In legatura cu acest articol...

Cum a ajuns România subiect de scandal în campania din America

Ponta îi ia APĂRAREA lui Nicolae Bănicioiu: ”Se dezgroapă dosare vechi în campanie electorală!”

Inspectoratul Școlar București recomandă SCURTAREA orelor online

SCANDAL amoros la Spitalul din Giurgiu: Bătaie între asistente din cauza unui medic

FOCAR de coronavirus la Spitalul Elias din Capitală




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE