2024-05-07 20:59

USR-PLUS, răspuns pentru liberali: ”De ce nu ar fi Dacian Cioloș PREMIER?”

 |  22:31
USR-PLUS, răspuns pentru liberali: ”De ce nu ar fi Dacian Cioloș PREMIER?”

Vicepreşedintele USR, Cătălin Drulă, a declarat că partidul a luat act de faptul că liberalii au votat ca propunerea de premier să fie Florin Cîţu şi a adăugat că USR-PLUS va merge la Cotroceni cu propunerea Dacian Cioloş pentru şefia noului Guvern.

„Am luat act de această propunere. Propunerea noastră este Dacian Cioloş. Vom merge la discuţiile informale de la Cotroceni când vor fi organizate cu această propunere. Ţin să vă informez că în acest moment nu a avut nicio discuţie în cadru formal sau informat cu PNL, pentru că îi aşteptăm pe dumnealor să fie disponibili. Tot ce am văzut au fost informaţii date în presă, care nu cred că reprezintă decizia partidului, am văzut tot felul de formule de guvern, de ministere împărţite. Ce variante vehiculate? Nu există guverne făcute la televizor.

Vom face orice fel de informare în momentul în care avem măcar o discuţie. Nu a existat nicio discuţie între PNL şi USR-PLUS. Motivul a fost că am aşteptat finalizarea alegerilor, acum ştim că avem 80 de parlamentari de la USR-PLUS şi 131 din partea PNL. De mâine putem discuta. Astă seară înţeleg că şi dumnealor au foruri de conducere în care au discuţii. Noi avem acum Biroul Politic. De mâine putem discuta, dar asta nu înseamnă că trebuie să comunicăm prin presă tot felul de formule de guvernare”, a afirmat Cătălin Drulă, miercuri seara la Digi 24.

Întrebat dacă USR-PLUS va vota în Parlament un Guvern cu premier Florin Cîţu, Drulă a răspuns: „Noi mergem la Cotroceni cu propunerea Dacian Cioloş. Orice propunere de premier vom susţine, o vom face după o decizie în partid şi cu partenerii noştri”.

Noi suntem concentraţi pe programul de guvernare, pe ce va face această guvernare. E mai important pentru cetăţeni ce va face un Guvern decât nume de persoane. De exemplu în Olanda sau în Irlanda, când sunt partide care dau guverne de coaliţie, în momentul de faţă partidul de pe locul doi, cum e USR în cazul acesta a dat premierul. De ce nu ar fi Dacian Cioloş premier? E o discuţie pe care o să o avem cu partenerii noştri”, a adăugat Drulă, informează news.ro


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-12-09

In legatura cu acest articol...

ULTIMA ORĂ: UDMR a hotărât dacă îl susține pe Florin Cîțu ca premier

Mihai Tudose, reacție INEDITĂ după propunerea liberalilor. Ce transmite fostul premier

REZULTATELE alegerilor parlamentare. Ce se întâmplă cu PMP

Marcel Ciolacu îndeamnă la REVOLTĂ după propunerea PNL: ”Nu mai au nicio legitimitate!”

Jocurile politice se COMPLICĂ: Cine e propunerea PNL pentru funcția de PREMIER

Premierul interimar, Nicolae Ciucă ia primele MĂSURI radicale: ”Solicit tuturor să intervină”




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE