2024-05-07 16:24

Jocurile politice se COMPLICĂ: Cine e propunerea PNL pentru funcția de PREMIER

 |  18:28
Jocurile politice se COMPLICĂ: Cine e propunerea PNL pentru funcția de PREMIER

Biroul Politic al PNL l-a desemnat, miercuri seara, pe ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu pentru funcția de premier. Cu toate acestea, lucrurile par a se complica mai mult dacă luăm în calcul faptul că președintele Iohannis l-ar preferat pe Nicolae Ciucă ca viitor șef al Guvernului.

UPDATE:

”Am convocat reuniunea BPN al PNL pentru a decide propunerea PNL pentru funcţia de premier. Cu o singură abţinere, BPN al PNL a decis ca propunerea noastră pentru funcţia de premier să fie Florin Cîţu

În BPN am stabilit partenerii posibili cu care negociem formarea unei majorităţi parlamentare pentru susţinerea Guvernului. E vorba de USR-PLUS şi UDMR. Vom purta discuţii şi cu minorităţile din Camera Deputaţilor” a declarat președintele PNL, Ludovic Orban.

La rândul său, Florin Cîțu și-a anunțat obiectivul său în acest moment:

”Pentru mine e o onoare această nominalizare şi în perioada următoare obiectivul este de a forma cât mai repede o majoritate parlamentară pentru că e nevoie de un Guvern cât mai repede” a anunțat Cîțu.

Rareş Bogdan a anunţat, în cursul acestei zile, că vor fi maxim 18 ministere în viitorul Guvern, iar PNL va propune la negocierile cu USR-PLUS şi UDMR să meargă pe procentele obţinute la alegerile parlamentare.

Liberalii ar avea 10 sau 11 miniştri, USR-PLUS cinci-șase miniştri, iar Uniunea Maghiarilor din România doi.

Klaus Iohannis va începe consultările pentru formarea Guvernului în următoarele zile. 


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-12-09

In legatura cu acest articol...

Premierul interimar, Nicolae Ciucă ia primele MĂSURI radicale: ”Solicit tuturor să intervină”

PSD, ultimatum pentru președintele Klaus Iohannis: ”Să lase JOCURILE de culise!”

Eugen Tomac a demisionat de la conducerea PMP




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE