2024-04-27 03:32

Ministrul Ghinea a răbufnit împotriva PSD: ”LĂTURI și rahat aruncat în spațiul public”

 |  23:32
Ministrul Ghinea a răbufnit împotriva PSD: ”LĂTURI și rahat aruncat în spațiul public”

Cristian Ghinea, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, este de părere că "ar fi fost cu totul uimitor ca CE să nu aibă observații la PNRR". Ministrul USR reclamă "opoziție isterică a PSD". "In loc sa ne vedem de treaba stam sa raspundem la tampenii lansate de Ciolacu si de PSD", a declarat Cristian Ghinea, pentru Hotnews.ro.

Cristian Ghinea este de părere că „ar fi fost cu totul uimitor ca CE să nu aibă observații la PNRR”.

„Pentru ministerul pe care îl conduc e ceva banal să aibă observații tehnice. Da, e o neconcordanță pe care o vom corecta. Nu înseamnă că cineva e incompetent. Sunt 240 de anexe la PNRR”, a explicat Cristian Ghinea, la Hotnews.ro.

Cristian Ghinea a acuzat încă o dată PSD că „permanant a hrănit spațiul public cu fake news” despre PNRR şi a vorbit şi despre schimbul de replici dintre el şi preşedintele PSD, Marcel Ciolacu.

„Azi dimineață, în loc să ne vedem de treabă am stat să răspund la tâmpeniile dlui Ciolacu. E un fake news că a fost repins PNRR. Nu consider că observațiile CE sunt critice, se pot rezolva. România are al 6-lea plan din UE. E ceva nou și pentru noi și pentru CE. România trebuie să facă toate proiectele clare de la bun început. Este fără precedent, ar fi fost cu totul uimitor ca CE să nu aibă observații pe 29 de miliarde de euro.

Avem o opoziție isterică din partea PSD. Nu există niciun stat membru cu așa ceva. E a patra oară când Ciolacu anunță că a fost respins PNRR. PNRR nu a fost respins.

Toate programele mai mari sunt trimise la CE, durează ani de zile. Dacă sunt necorelări, le lămurim. Vom avea mai multe feed-backuri de la CE pe capitole. Facem un bâlci național din chestia asta? Am invitat PSD la minister să citească drafturile. (…) A fost un dialog uman. Eu nu mă obișnuiesc cu acest stil în care discutăm uman, apoi ieșim la TV să spunem incompetență, demisia! Sunt ușor șocat. Permanent PSD a hrănit spațiul public cu fake news.

I-am spus azi, ca să rupem pisica, să discutăm cu demisia pe masă”, a explicat Cristian Ghinea la Hotnews.ro.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-06-11

In legatura cu acest articol...

Premierul Cîțu lansează o PROVOCARE inedită pentru Marcel Ciolacu și Gabriela Firea

Florin Cițu reafirmă: ”PNRR nu a fost respins, toți BANII vor fi atrași”

Dan Barna ar vrea SANCȚIONAREA medicilor care se opun vaccinării

AUR cere demisia Guvernului, în urma scandalului PNRR: Un asemenea eșec de proporții este inacceptabil

Mihai Tudose, după eșecul PNRR: Demisia, incompetenților! Am ratat 4 miliarde de euro

Florin Cîțu exclamă: Spulber un FAKE NEWS! PNRR nu a fost respins și nici retrimis României




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE