2024-04-26 08:00

Marcel Ciolacu ACUZĂ: ”Avem în față numai austeritate, disponibilizări și tăieri de venituri”

 |  17:36
Marcel Ciolacu ACUZĂ: ”Avem în față numai austeritate, disponibilizări și tăieri de venituri”

Partidul Social Democrat va prezenta, miercuri, propunerea sa de buget alternativ pentru România anului 2021, a declarat Marcel Ciolacu, președintele formațiunii, care susține că actuala majoritate parlamentară este „una fragilă” și că speră ca propunerile social-democraților să găsească susținere „chiar și din arcul guvernamental”.

„Eu consider că este o obligație a Partidului Social Democrat să aibă periodic întâlniri cu reprezentanții sindicatelor, deoarece doctrinar acest lucru ne obligă. Mă bucur că au dat curs invitației noastre, mai ales că urmează să se dezbată în Parlament cea mai importantă lege care se votează în Parlament la începutul fiecărui an, Legea bugetului de stat și a asigurărilor sociale. Mâine, vă vom prezenta propunerea noastră de buget alternativ pentru România anului 2021 și, din discuțiile avute cu liderii de sindicat, am tras cu toții o concluzie evidentă, faptul că toată lumea este îngrijorată de România anului 2021 și de această propunere de buget de austeritate a actualului Guvern, a domnului prim-ministru Cîțu Florin, fostul ministru al Finanțelor. Este o abordare greșită. Prioritățile bugetare ale actualului Guvern nu sunt la fel de prioritare ca și ale românilor”, a declarat Marcel Ciolacu, într-o conferință de presă organizată marți.

Președintele PSD susține că există „o îngrijorare” legată de viitorul României și a declarat că, în acest moment, avem în față „numai austeritate”, disponibilizări și tăieri de venituri.

„Vom încerca în Parlament să facem modificările la bugetul de stat și să venim cu amendamentele propuse de către noi. Rămâne o majoritate nu consistentă, una fragilă în Parlament. Sperăm, chiar și din arcul guvernamental, să ne găsim corespondență și susținere în propunerile noastre de modificare bugetară. Este o îngrijorare în ceea ce privește viitorul României. Nu avem investiții majore, nu avem consum. Pur și simplu, în acest moment, avem în față numai austeritate, tăieri de pensii, de salarii, de venituri, și nu în ultimul rând de disponibilizări”, a adăugat Marcel Ciolacu, președintele PSD.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-01-26

In legatura cu acest articol...

DNA cere pedeapsă maximă pentru Elena Udrea și Ioana Băsescu. Care sunt acuzațiile

CCR a respins sesizarea AUR privind învestirea Guvernului Cîțu

Europarlamentarul PSD, VIctor Negrescu: În Bulgaria au deschis mai întâi școlile, nu păcănelele

Raluca Turcan, ministrul Muncii: Majorarea pensiilor cu 40% este o iluzie




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE