2024-04-27 01:43

Ludovic Orban anunță: ”Nu intenționăm să luăm alte măsuri restrictive”

 |  21:25
Ludovic Orban anunță: ”Nu intenționăm să luăm alte măsuri restrictive”

Autoritățile din România nu intenționează, în acest moment, să ia alte măsuri restrictive în contextul pandemiei, a declarat, marți seara, premierul Ludovic Orban.

În contextul în care România a ajuns marți la 104 decese, Orban a fost întrebat, în Franța, dacă a mai discutat cu preşedintele Iohannis.

„Este o preocupare constantă a mea, ca premier, tratarea serioasă a fiecărui element din lupta contra pandemiei. Chiar şi astăzi am vorbit cu domnul ministru Tătaru, de două ori, de asemenea, am comunicat cu alţi reprezentanţi ai autorităţilor din România pe temele luptei anti-COVID şi, evident, cu preşedintele suntem într-un dialog permanent”, a răspuns premierul.

Reporterul a insistat spunând că a văzut o declaraţie a vicepremierului Raluca Turcan care anunţa noi restricţii în zona mall-urilor şi noi măsuri pe care le va lua Guvernul.

„Nu cunosc aceste declaraţii. Noi luăm decizii. Când avem de anunţat, deciziile le anunţăm public. (...) Poate s-a referit la cinematografe din mall-uri sau restaurantele din mall-uri, care sunt afectate de restricţiile care sunt impuse când se depăşeşte indicele de 3 la mie, nu cunosc exact conţinutul declaraţiei. La ora actuală nu intenţionăm să luăm alte măsuri restrictive, ci intenţionăm să aplicăm legislaţia - hotărârea de guvern privind starea de alertă, ordinele comune, practic, să implementăm măsurile dispuse pentru depăşirea fiecărui prag stabilit”, a spus premierul.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-10-27

In legatura cu acest articol...

Cum se vor desfășura SLUJBELE de Crăciun de la Vatican

ALERTĂ cu bombă în zona Arcului de Triumf din Paris

Președintele Iohannis a prezentat soluțiile pentru medici și pacienți: ”Este uimitor!”

SCREENING gratuit pentru pacienții asigurați. Care sunt prevederile legii

PSD și Florin Cîțu continuă scandalul pe tema bugetului: ”Minte, jignește și se ascunde după scuze PENIBILE”




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE