2024-05-02 23:42

Lege adoptată: CONDAMNAȚII penal nu au voie să candideze la prezidențiale

 |  16:25
Lege adoptată: CONDAMNAȚII penal nu au voie să candideze la prezidențiale

Deputaţii au adoptat, miercuri, în plen, o propunere legislativă care instituie interdicţia participării la alegerile prezidenţiale pentru persoanele care au, la data depunerii candidaturii, condamnări penale definitive.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat cu 223 de voturi „pentru”, unul „împotrivă” şi 22 de abţineri, propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, conform Agerpres.

„Nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii, au fost condamnate definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, dacă nu a intervenit reabilitarea, amnistia postcondamnatorie sau dezincriminarea”, conform unui amendament al PSD, USR, PNL, UDMR şi grupului minorităţilor naţionale, adoptat de plen.

Proiectul este unul liberal, iniţiat în 2017, a susţinut liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, care a anunţat că va urma pe ordinea de zi a plenului a doua parte a acestui demers legislativ – „fără condamnaţi penal pentru Parlament”.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-06-08

In legatura cu acest articol...

Parlamentarii au votat ”din greșeală” creșterea salariilor demnitarilor. Ciolacu: ”Majorarea va fi AMÂNATĂ”

România, creștere economică de 5.2% în primele trei luni ale anului




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE