2024-05-19 10:20

Kelemen Hunor, NERVOS după negocierile politice: ”UDMR nu va fi element de decor într-un guvern”

 |  17:33
Kelemen Hunor, NERVOS după negocierile politice: ”UDMR nu va fi element de decor într-un guvern”

UDMR nu poate să fie element de decor într-un viitor guvern, a afirmat vineri preşedintele Uniunii, Kelemen Hunor, la finalul unei noi runde de negocieri pe tema constituirii unei noi majorităţi de guvernare. Declarațiile vin în contextul unui impas la negocierile pentru formarea guvernului PSD-PNL-UDMR: liberalii insistă să primească ministerul Dezvoltării, care a fost alocat UDMR, iar președintele Uniunii, Kelemen Hunor, spune că Uniunea trebuie să-și păstreze portofoliile actuale.

Întrebat, la Palatul Parlamentului, dacă UDMR mai rămâne la guvernare, în cazul în care va rămâne fără unul din cele trei portofolii, mai ales Dezvoltarea, Kelemen Hunor a arătat că "orice este posibil", mai puţin ca UDMR să fie un element de decor într-un viitor cabinet: "Orice este posibil, în această situaţie. Un singur lucru nu este posibil şi nu va fi posibil - UDMR să fie element de decor într-un guvern. Acest lucru nu este posibil, să stăm noi, cu pantalonii daţi jos până la genunchi, şi aşteptând poştaşul zâmbind în fiecare lună. Acest lucru nu este posibil, orice altceva este posibil."

El a adăugat că UDMR nu este "sabotat" de nimeni şi a fost "extrem de corect", pe tot parcursul negocierilor pentru formarea unei noi majorităţi: "Nu suntem sabotaţi de nimeni. Noi am fost extrem de corecţi (...) în această perioadă. Sigur, fiecare face greşeli, probabil şi noi am făcut greşeli. În acest moment trebuie să depăşim faza negocierilor cu prim-ministrul şi cu miniştrii, portofoliile. (...) Deocamdată suntem departe de a finaliza discuţiile. Guvern vom avea. Deci vă daţi seama că fără noi se poate face majoritate. Nu este o chestiune aritmetică, este una politică. Vom avea guvern săptămâna viitoare."

Liderul UDMR a afirmat că Uniunea nu renunţă la Ministerul Dezvoltării: "Avem o discuţie în patru - pentru că vorbim şi de grupul minorităţilor naţionale, şi în acest moment ne sprijinim reciproc. (...) Eu cred că în acest moment nu trebuie să facem alte calcule, decât cele existente. Uniunea poate să rămână cu portofoliile actuale şi restul se poate împărţi cum doresc colegii mei. Eu nu vreau să iau nimic de la nimeni, nu am pretenţii. Am renunţat, dacă mergem pe ideea de rotaţie, să dăm noi 5-6 luni un prim-ministru, am renunţat, nu vreau să intru acum în detalii, am acceptat anumite situaţii. Discutăm şi vedem cu se va închide."

Preşedintele UDMR a declarat că acordul politic a fost finalizat, şi a exprimat speranţa că săptămâna viitoare noul guvern va fi votat de Parlament: "Am avansat şi legat de programul de guvernare, pe partea socială, sigur şi acum este de discutat sprijinirea familiilor şi problemele pe termen lung, problemele legate de demografia şi situaţia demografică a ţării. Dar în rest ne-am înţeles. Acordul politic este finalizat, mai trebuie completat cu prim-ministrul, cu miniştrii, cu portofolii, dar în rest am reuşit să finalizăm. În principiu, se poate aştepta la un vot în Parlament săptămâna viitoare, joi, în cazul în care lucrurile vor fi finalizate până luni dimineaţa. (...) Pe SIIJ ne-am înţeles, au mers să facă un text împreună colegii noştri cu cei de la PNL şi PSD."

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat, vineri, că nu vrea ca UDMR să iasă de la guvernare şi a arătat că îşi doreşte ca liberalii să preia ministerele de Finanţe şi Justiţie.

Întrebat cum decurg negocierile, în contextul în care UDMR ameninţă că poate ieşi de la guvernare, dacă nu primeşte Ministerul Dezvoltării, el a răspuns: "Sunt negocieri. Întotdeauna vor exista momente mai dificile, dar sunt negocieri".

La rândul său, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că social-democraţii se vor retrage ''automat'' din coaliţie în cazul în care UDMR va face acest gest, pentru că mandatul său este de a creiona o coaliţie de guvernare formată din PSD, PNL, UDMR şi minorităţi, nu una compusă din PSD şi PNL.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-11-19

In legatura cu acest articol...

PNL vrea să obțină Justiția și Finanțele după negocierile cu PSD

Președintele Iohannis a chemat luni partidele la consultări pentru desemnarea premierului

CULISELE negocierilor dintre PSD și PNL. Cine va fi primul premier și cât va sta în funcție

Emil Boc caracterizează alianța PNL-PSD: ”Este cea mai PROASTĂ formă de guvernare!”




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE