2024-04-27 04:15

Ședință de urgență ACUM la sediul STB. Adrian Criț, director general: "Ei vor doar demiterea mea, nimic altceva"

 |  12:50
Ședință de urgență ACUM la sediul STB. Adrian Criț, director general: "Ei vor doar demiterea mea, nimic altceva"

Conducerea Societăţii de Transport Bucureşti va avea sâmbătă, începând cu ora 13:00, o şedinţă pentru a estima pagubele provocate de greva angajaţilor.

"Să vedem ce se întâmplă. La ora 13:00 avem o şedinţă, la sediu. O să estimăm tot ceea ce înseamnă pierderi, ce identificăm în momentul de faţă, pentru că or să apară şi după 2 luni. E o şedinţă a conducerii", a declarat, pentru AGERPRES, directorului general al STB, Adrian Criţ, care susține că singura cerinţă a sindicaliştilor, în momentul de faţă, este destituirea sa.

"Ne-am întâlnit cu aseară la Primăria Capitalei. Sincer, e complicat să discuţi cu aceste persoane, în condiţiile în care ei manipulează în continuare şi nu mai vor nimic pentru angajaţi, ei vor doar demiterea mea, fără nimic altceva. Nu mai vor, doar demiterea mea, pentru că sunt conştienţi de faptul că au greşit şi urmează să se aplice ceea ce e în contractul colectiv de muncă, în regulamentul intern. Nu poţi să privezi bucureşteanul de transportul public", a explicat directorul general al STB.

Greva declanşată de angajaţii Societăţii de Transport Bucureşti (STB) continuă şi sâmbătă, pentru a treia zi la rând, deşi Tribunalul Bucureşti a decis vineri că aceasta este ilegală.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-01-22

In legatura cu acest articol...

Capitala e paralizată pentru a treia zi la rând de GREVA angajaților STB, deşi Tribunalul Bucureşti a decis că aceasta este ilegală!




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE