2024-04-20 18:40

Capitala e paralizată pentru a treia zi la rând de GREVA angajaților STB, deşi Tribunalul Bucureşti a decis că aceasta este ilegală!

 |  09:41
Capitala e paralizată pentru a treia zi la rând de GREVA angajaților STB, deşi Tribunalul Bucureşti a decis că aceasta este ilegală!

Greva declanşată de angajaţii Societăţii de Transport Bucureşti (STB) continuă şi sâmbătă, deşi Tribunalul Bucureşti a decis vineri că aceasta este ilegală. Discuţiile dintre sindicalişti şi primarul general al Capitalei au eşuat vineri seara, angajaţii STB solicitând în continuare demisia directorului general al societăţii, care poate fi decisă numai de Consiliul de Administraţie al STB.

"Din păcate, în continuare, cu toate că există o hotărâre a instanţei din care rezultă că greva este ilegală, angajaţii nu o respectă. Acesta este un atac concertat la siguranţa bucureştenilor, cu consecinţe majore referitoare la existenta în viitor a societăţii. Este un boicot împotriva siguranţei bucureştenilor, orchestrat pe linie sindicala, organizaţie care nu mai reprezintă vreun interes al angajaţilor. Au avut întotdeauna doar interese proprii, în urma cărora societatea a ajuns în situaţia economică din momentul de faţă. Fără veniturile realizate urmare a prestării serviciului de transport public local de călători, societatea nu va mai putea funcţiona, prejudiciind în continuare locuitorii oraşului. Siguranţa locului de muncă pentru angajaţii societăţii, care îşi îndeplinesc îndatoririle faţă de bucureşteni este grav afectată. Fac apel la conştiinţa acestora să iasă pe traseu cu gândul la familiile lor, la nevoia de mobilitate a populaţiei. Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a solicitat vineri seara Parchetului să urgenteze măsurile împotriva persoanelor care au organizat greva de la STB, în special a liderului sindical Vasile Petrariu", a declarat sâmbătă dimineaţa pentru Agerpres, directorului general al STB, Adrian Criţ, care a adăugat că doar trei tramvaie și zece autobuze au ieșit pe traseu în această dimineață.

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a făcut un apel la raţiune, adresat tuturor şoferilor şi vatmanilor, precum şi personalului auxiliar din STB, subliniind că există două hotărâri judecătoreşti executorii referitoare la grevă şi că sute de mii de persoane sunt afectate de protest. Nicuşor Dan a menţionat că în vederea rezolvării problemelor de structură din transportul public este necesară "o discuţie aşezată", la care să participe inclusiv Consiliul General.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-01-22

In legatura cu acest articol...

Greva de la STB continuă și vineri! Sindicaliștii refuză să reia lucrul, deși justiția a suspendat protestul și a decis reluarea activității

Decizie a Tribunalului București: Greva de la STB trebuie SUSPENDATĂ!




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE