Fostul președinte al PSD îi mulțumește public lui Răzvan Theodorescu, post-mortem, pentru faptul că nu s-a dezis niciodată de sintagma ”omul lui Iliescu”, ”ba dimpotrivă, a afirmat-o cu onoare și a transformat-o în ceea ce el numea, generos, ca fiind un titlu de noblețe.”
”Am aflat cu imensă durere despre dispariția Academicianului Răzvan Theodorescu. L-am cunoscut de când era student, așadar, nu greșesc dacă spun că ne știam de o viață. Viața lui a fost încercată: și-a hrănit vocația de profesor și de cercetător când ușile universității i-au fost închise, iar mai târziu, a devenit nu doar unul dintre cei mai buni istorici ai artei și civilizației României ultimului secol, dar și un profesor extraordinar, un rector formidabil, un Președinte cu viziune al Radioteleviziunii Române, un ministru al Culturii care a dat excelență acestei funcții, un academician a cărui operă va fi imposibil de egalat, și un Vicepreședinte al Academiei Române care a știut să modernizeze această instituție.
Însă printre toate aceste roluri publice, Răzvan Theodorescu a rămas un om liber. Și tocmai această libertate a făcut ca prietenia dintre noi să fie una adevărată. Sunt puține prietenii adevărate astăzi, tot așa cum sunt puțini oameni autentici, așa cum a fost „profesorul națiunii”, Răzvan. Îi mulțumesc că, într-o țară în care a fi „omul lui Iliescu” a fost, mai ales în ultimii ani, eticheta unui stigmat, Răzvan Theodorescu nu s-a dezis niciodată de această legătură, ba dimpotrivă, a afirmat-o cu onoare și a transformat-o în ceea ce el numea, generos, ca fiind un titlu de noblețe.
A făcut România mai culturală într-o societate insensibilă la valorile culturii, și poate aceasta a fost printre cele mai grele misiuni pe care și le-a asumat lucid, nu doar altruist. Transmit condoleanțele mele familiei, iar Ilincăi, fiicei sale, îi doresc putere și alinare; pierderea ei este și pierderea României, una care speram să întârzie oricât de mult” a transmis Ion Iliescu.
Răzvan Theodorescu a murit, luni, la vârsta de 83 de ani.