2024-04-20 19:30

A MURIT academicianul Răzvan Theodorescu

 |  13:35
A MURIT academicianul Răzvan Theodorescu

Vicepreședintele Academiei Române, Răzvan Theodorescu, a murit, luni, la vârsta de 83 de ani.

”A mai pierdut cultura românească încă o valoare: Dumnezeu sa-l odihnească pe Răzvan Theodorescu! Am lucrat cu el la Ministerul Culturii, mi-a fost profesor… Eleganță, umor, erudiție …. Drum bun spre Lumina, domnule profesor!”, a scris Paula Stanciu Popoiu pe o rețea socială.

Emil Răzvan Theodorescu a fost un istoric de artă și politician român, membru titular al Academiei Române (din 2000) și vicepreședinte al acesteia (din 20 aprilie 2018, reales la 4 mai 2022). A fost senator din partea PSD în legislatura 2000-2004 și ministru al Culturii. 

La data de 9 februarie 1990, Răzvan Theodorescu a fost numit în funcția de președinte al Radioteleviziunii Române. A fost criticat pentru manipulările proferate de Televiziunea Română sub directoratul său, în legătură cu mineriada din iunie 1990.

La 14 decembrie 2004 a fost numit în funcția de membru în Colegiul Național al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989. 

În ianuarie 2007 a fost ales membru în două academii din sud-estul Europei: Academia albaneză și Academia macedoneană. 

În 2008 a fost desemnat ambasador al Alianței Civilizațiilor pentru România. 

A fost membru al Academiei Oamenilor de Știință din România (AOSR). 

Răzvan Theodorescu a fost laureat al Premiului Herder (1993) și a fost distins cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Comandor.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2023-02-06



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE