2024-05-07 00:04

Veniturile realizate de benzinării din vânzarea combustibililor cu preţuri artificial mărite ar putea fi confiscate!

 |  14:26
Veniturile realizate de benzinării din vânzarea combustibililor cu preţuri artificial mărite ar putea fi confiscate!

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu, a anunțat joi că autorităţile studiază posibilitatea confiscarea veniturilor realizate de benzinării în urma comercializării combustibililor cu preţuri artificial mărite, dar și amenzi drastice pentru cei care se fac vinovați de haosul provocat miercuri seară în foarte multe benzinării din țară, scrie Agerpres.

"Luăm în calcul sancţionarea pentru o practică incorectă comercială şi emitere de decizie pentru fiecare dintre aceştia (benzinari, n.r.). Analizăm dacă unii dintre comercianţi au majorat preţurile doar pentru că au făcut-o şi ceilalţi. În opinia mea profană am putea vorbi despre o structură sau o iniţiativă de tip cartelar, pentru că nu există nicio justificare dacă vecinul a majorat preţul să o faci şi tu numai în încercarea de a o obţine un profit suplimentar. Dacă acest lucru se va confirma luăm în calcul, împreună cu colegii de la ANAF, confiscarea veniturilor realizate în urma comercializării cu preţuri artificial mărite şi trimiterea acestora către bugetul de stat. Cred că această sancţiune complementară este mai dură decât aceea de a aplica o sancţiune cuprinsă între 2.000 şi 100.000 de lei, pe care cu siguranţă, dacă vom consta abateri, o vom aplica, la absolut toate punctele controlate", afirmat Constantinescu, după un control efectuat la una dintre benzinăriile vizate.

"Din câte am înţeles, din discuţiile cu reprezentanţii acestor operatori economici, există o poveste legată de creşterea preţurilor în Ungaria pe care ei au considerat necesar să o preîntâmpine. Dacă mă întrebaţi şi aş fi în afara orelor de program, v-aş spune că atât timp cât vorbim de un stoc existent achiziţionat la un anume tarif, nu se justifică în niciun fel majorarea acestuia, pentru că la un moment dat crescuse preţul în altă parte sau în altă ţară. Tragic-comic este că preţul barilului a scăzut... Mi se pare cu atât mai ciudată şi contradictorie măsura luată de aceştia. Cred că această efervescenţă se va calma. Încurajarea acestei specule este incredibil de susţinută de cei care s-au hotărât să cumpere în cantităţi foarte mari combustibil. Ei nu au făcut altceva decât să dea apă la moară unei astfel de atitudini discutabile, în opinia mea incorecte faţă de consumatori", a mai declarant șeful ANPC.

Acesta a subliniat că atât timp cât existau stocuri achiziţionate de combustibili, nu se justifică în niciun fel creşterea preţurilor. "Proprietarii benzinăriilor riscă în condiţiile în care nu au fost justificate în niciun fel majorările de preţuri. La acest moment am solicitat modalitatea de transmitere de la structura lor centrală către fiecare dintre punctele de lucru a motivării majorării preţurilor imediate. În opinia noastră, atât timp cât vorbim de nişte stocuri achiziţionate într-o perioadă în care nu se justifica niciun fel de majorare, nu înţelegem de ce aceasta totuşi s-a făcut. Nu vă pot spune la acest moment exact cu cât a majorat fiecare dintre benzinării. Vom lua o notă explicativă clară în care fiecare dintre conducătorii acestor puncte de lucru să-şi asume. Am prioritizat toţi comercianţii de combustibili ce au majorat preţurile în perioada pe care o ştiţi într-un mod inexplicabil atât timp cât şi în mediul online există filmări cu majorări ale preţurilor în perioada în care cei care filmau se aflau la coadă, aşteptându-se să cumpere la primul preţ afişat, nu la cele care s-au succedat până la momentul achiziţionării. Avem acţiuni la nivel naţional, la sediul MOL din Cluj-Napoca", a concluzionat Horia Constantinescu.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-03-10

In legatura cu acest articol...

Ministrul Finanțelor îi amenință cu SANCȚIUNI MAXIME pe cei care au generat haosul pe piaţa combustibililor

ANAF intră tare în comercianții de carburanți: Peste 100 de echipe cercetează creșterile de prețuri

Pentru ce au stat cu orele la coadă? Prețul carburanților rămâne stabil

Consiliul Concurenței, cu ochii pe prețul carburanților: Se investighează dacă este justificată scumpirea carburanților

Răsturnare de situaţie în această seară: preţul petrolului SCADE cu 17%

Rareș Bogdan explică de ce a explodat prețul la carburanți: "Nu intrați în jocul celor care doresc DESTABILIZAREA României!"

Prețul la benzină și motorină A EXPLODAT. Unde este cea mai IEFTINĂ benzină

COZI interminabile în benzinării. Guvernul a cerut controale drastice




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE