2024-05-05 02:40

COZI interminabile în benzinării. Guvernul a cerut controale drastice

 |  20:15
COZI interminabile în benzinării. Guvernul a cerut controale drastice

Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvât al Guvernului, a transmis, miercuri seară, că premierul Nicolae Ciucă a dispus începerea de controale la benzinării, după ce unele au început să vândă litrul de benzină chiar și cu 11 lei. Asta a stârnit panică, așa că acum sunt cozi imense la mai multe benzinării din toată țara, inclusiv în Capitală.

„Nu există motive reale pentru cresteri accelerate de preturi in România. Ţara noastră are stocuri suficiente de carburant. Prim-ministrul Nicolae Ciucă a dispus începerea de controale ample la staţiile de alimentare cu carburant. Guvernul României nu va permite niciun derapaj, nicio tentativă de speculă”, a transmis Dan Cărbunaru.

Acesta a mai precizat că „nu sunt probleme cu stocurile de carburanţi”.

„România nu are nicio problemă cu aprovizionarea cu carburanți în benzinării. Am avut astăzi întâlniri de lucru cu reprezentanții Rompetrol și ai OMV Petrom și am primit asigurări că există stocuri suficiente de produse petroliere și vor asigura livrările către clienți. Totodată, vreau să le transmit românilor că nu trebuie să intre în panică și să stea la cozi. AVEM SUFICIENTE STOCURI!”, a scris ministrul Energiei, Virgil Popescu.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-03-09



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE