2024-04-26 15:23

Recomandarea Consiliului Concurenței după avizarea PLAFONĂRII tarifelor RCA

 |  20:11
Recomandarea Consiliului Concurenței după avizarea PLAFONĂRII tarifelor RCA

Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a anunțat miercuri pentru Agerpres că instituția avizează proiectul de hotărâre de Guvern care vizează plafonarea prețurilor RCA, dar recomandarea este să fie extinsă astfel încât „să includă și costul reparațiilor”.

Bogdan Chirițoiu s-a arătat de părere că „are sens să venim cu o măsura de plafonare pe câteva luni”.

„O să dăm avizul în această după-amiază şi vom spune în esenţă ceea ce am şi declarat public până acum: că suntem de acord în principiu cu plafonarea, că se justifică, dat fiind şocul ăsta în piaţă cu o companie cu 30% cotă de piaţă, deci aproape unul din trei şoferi va trebui să schimbe compania la care are poliţa de asigurare. Şi atunci are sens să venim cu o măsură de plafonare pe câteva luni”, a declarat oficialul.

Pe de altă parte, Consiliul Concurenței recomandă să fie inclus și costul reparațiilor în măsura de plafonare.

„Este bine că nu plafonăm numai rezultatul final, poliţa RCA, ci şi elementele de cost care duc la preţul acela, pentru că nu poţi să plafonezi numai rezultatul, fără să te uiţi la componentele acelui rezultat. Da, e bine că avem o limitare stabilită la comisioanele pe care le au brokerii, avem o limitare la costul maşinii de înlocuire, la chiria pe zi pentru maşina de înlocuire. Dar, pe aceeaşi logică, ar trebui să avem o limitare şi la costul reparaţiilor, atât la piese cât şi la manoperă. Aceasta e singura noastră recomandare. Deci, avizăm acest această Hotărâre de Guvern de plafonare, dar avem recomandarea s-o extindă, să includă şi costul reparaţiilor”, a mai spus preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chirițoiu.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2023-03-22

In legatura cu acest articol...

Proiectul de PLAFONARE a tarifelor RCA pe şase luni a fost publicat în dezbatere de Ministerul Finanţe

Blue Air intră în insolvență

Doar șase din zece companii au bugetat majorări salariale în 2023

Oficial din Ministerul Finanțelor: România stă pe un sac de bani




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE