2022-05-24 06:53

Noaptea Muzeelor. Lista și programul celor 22 de instituții culturale deschise

 |  17:26
Noaptea Muzeelor. Lista și programul celor 22 de instituții culturale deschise

Primăria Capitalei anunţă că 22 de instituţii de cultură din subordinea instituţiei îşi deschid porţile în Noaptea Muzeelor, în 14 mai, aşteptându-şi vizitatorii cu expoziţii, spectacole de muzică şi teatru, recitaluri, prezentări interactive şi tururi ghidate ale unor case memoriale.

Primăria Municipiului Bucureşti, prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Municipiului Bucureşti şi instituţiile de cultură din subordine, se alătură Nopţii Europene a Muzeelor şi îşi aşteaptă vizitatorii în 14 mai cu expoziţii, spectacole de muzică şi teatru, recitaluri, prezentări interactive şi tururi ghidate ale unor case memoriale din Capitală.

Astfel, în Noaptea Muzeelor vor putea fi vizitate 22 de instituţii de cultură aflate în administrarea Primăriei Capitalei: Teatrul "Ţăndărică", Muzeul Municipiului Bucureşti, Muzeul "George Severeanu", Casa Filipescu-Cesianu, Muzeul "Theodor Aman", Muzeul "Victor Babeş", Muzeul "Fredric Storck şi Cecilia Cuţescu Storck", Observatorul Astronomic "Amiral Vasile Urseanu", Muzeul de Artă Populară "Dr. Nicolae Minovici", Colecţia de Artă "Ligia şi Pompiliu Macovei", Casa Artelor "Dinu Lipatti," Muzeul Naţional al Literaturii Române, Casa Memorială Tudor Arghezi-Mărţişor, Casa Memorială George şi Agatha Bacovia, Casa memorială Ion Minulescu şi Claudia Millian, Casa Memorială Liviu şi Fanny Rebreanu, Casa Memorială Anton Pann, Centrul Cultural "Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului", Opera Comică pentru Copii, ARCUB şi Primăria Municipiului Bucureşti. 

Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de Primăria Capitalei, printre evenimentele organizate se numără: expoziţii la Palatul Şuţu (inclusiv expoziţia permanentă "Timpul Oraşului", care, pornind de la un obiect unicat al muzeului, ceasul cu rotaţie inversă fabricat de Casa Collin din Paris, propune o călătorie începută în prezent care se îndreaptă spre trecut); mini-recitaluri de jazz şi muzică clasică la Muzeul "Theodor Aman"; observaţii astronomice la Observatorul Astronomic "Amiral Vasile Urseanu".

Totodată, înregistrări celebre în interpretarea pianistului Dinu Lipatti se vor putea auzi la Casa Artelor "Dinu Lipatti", iar bursierii Fundaţiei Regale Margareta a României vor susţine un recital extraordinar de muzică clasică.

La Teatrul "Ţăndărică", va avea loc o prezentare interactivă a păpuşilor, unde vizitatorii pot vedea, printre altele, cum, dintr-o bucată de lemn, se realizează o păpuşă sau o marionetă;

La Muzeul Naţional al Literaturii Române vor susţine un concert cei de la Sarmalele Reci, iar apoi invitatul de la miezul nopţii va fi Florin Piersic Jr.

La rândul său, Primăria Capitalei îşi va deschide porţile şi va găzdui 9 expoziţii, o proiecţie cu filme istorice din arhiva Muzeul Municipiului Bucureşti şi o instalaţie video despre Bucureşti.

"Sunt pregătite multe surprize şi pentru copii, dintre care amintim Vânătoarea de obiecte din muzeu, organizată de Muzeul Naţional al Literaturii Române (şi în cadrul căreia obiectele ascunse vor avea legătură cu activitatea de scriere/lectură), tururi ghidate la Mărţişor sau ateliere de colorat şi vopsit blazoane, steaguri, scuturi şi săbii, organizate de Opera Comică pentru Copii", a arătat PMB.

Conform sursei citate, special pentru acest eveniment, se înfiinţează linia specială de transport public 362, care va funcţiona în noaptea de 14 mai, pe traseul Piaţa Presei, Arcul de Triumf, Piaţa Romană, Bd. Nicolae Bălcescu, Piaţa Unirii, de la 19.00 până la 02.00.

Programul manifestărilor organizate de instituţiile din subordinea PMB ocazia Nopţii Europene a Muzeelor poate fi consultat aici.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-05-16



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE