2020-10-28 10:16

Simona Halep e în premieră CAMPIOANĂ la Roma, după abandonul Karolinei Pliskova

 |  16:23
Simona Halep e în premieră CAMPIOANĂ la Roma, după abandonul Karolinei Pliskova

Simona Halep, numărul doi mondial, a câştigat, luni, în premieră, turneul de la Roma, competiție dotată cu premii totale de 2.098.290 dolari. Adversara sa din ultimul act, Karolina Pliskova (Cehia), a abandonat la scorul de 6-0, 2-1 pentru româncă. Este al 22-lea titlu din cariera Simonei și al treilea consecutiv în acest an.

Halep a început ca din tun, profitând de accidentarea la coapsă a adversarei. Primul set, de numai 20 de minute, a fost fără istoric. Românca s-a oprit după ce a câştigat şapte ghemuri la rând şi i-a făcut cadou adversarei un ghem pe propriul seviciu, cu două duble greşeli, la 6-0, 1-0.

După primul set, Pliskova a cerut intervenţia fizioterapeutului, acuzând dureri la spate. Apoi, la 2-1 pentru Halep, în setul secund, deţinătoarea trofeului a abandonat cu ochii în lacrimi, după 32 de minute de joc.

Calificarea în finală este recompensată cu un premiu de 150.000 de euro şi cu 585 de puncte WTA. Câştigătoarea turneului va primi 205.190 de euro şi 900 de puncte WTA.

Finalele jucate până acum de Simona Halep sunt următoarele:

Titluri WTA de simplu: 22 - Roma (Premier 5) Praga (WTA International), Dubai (Premier) - 2020, Wimbledon (Grand Slam) - 2019, Montreal (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Shenzhen (WTA), toate trei în 2018, Madrid (Premier Mandatory), în 2017, Montreal (Premier 5), Bucureşti (WTA), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2016, Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), Indian Wells (Premier Mandatory), toate trei în 2015, Doha (Premier 5), Bucureşti (WTA), ambele în 2014, Nurnberg (WTA), 's-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) şi Sofia (turneul "mic" al campioanelor), toate cele şase în 2013;

Finale WTA de simplu: 17 - Madrid (Premier Mandatory), Doha (Premier) - 2019, Cincinnati (Premier 5), Roma (Premier 5), Australian Open (Grand Slam) - în 2018, Beijing (Premier Mandatory), Cincinnati (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Roma (Premier 5) - în 2017, Rogers Cup (Toronto), Cincinnati (ambele de categorie Premier 5) - în 2015, WTA Finals - Singapore (Turneul Campioanelor), Roland Garros (Grand Slam), Madrid (Premier Mandatory) - toate trei în 2014, Bruxelles (Premier), în 2012 şi Fes (WTA), în 2011 şi 2010.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-09-21



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE