2024-05-03 13:30

Ce AMENDĂ a primit Irina Begu după ce a lovit cu racheta un copil

 |  21:39
Ce AMENDĂ a primit Irina Begu după ce a lovit cu racheta un copil

Irina Begu (31 de ani, 63 WTA) s-a calificat în turul trei de la Roland Garros, după ce a învins-o pe Ekaterina Alexandrova (27 de ani, 31 WTA), scor 6-7 (3), 6-3, 6-4, la capătul unui meci în care românca a riscat să fie descalificată.

Într-un moment de nervozitate, de la începutul setului decisiv, Irina Begu și-a aruncat racheta și, din suprafața de joc, a ajuns în tribună, unde a lovit un copil. Arbitrul a chemat pe teren supervizorul WTA și doar intervenția părinților micului spectator a salvat-o pe jucătoarea din România de descalificare.

Incidentul în care jucătoarea din România a fost implicată nu a rămas fără ecou și organizatorii de la Roland Garros au anunțat sancțiunea dictată.

Conform jurnalistului Ben Rothenberg, se pare că Begu a fost amendată cu 10.000 de euro pentru momentul neplăcut în care racheta aruncată de ea a lovit un copil aflat în tribună.

Gestul româncei de a lovi un spectator a fost involuntar, însă cazurile în care jucătorii își aruncă rachetele sunt tot mai dese. Astfel, spaniolii de la AS susțin că ar putea fi introdus un pasaj în regulament în care să scrie că sportivii pot fi sancționați cu pierderea unui game sau a unui set, în cazuri asemănătoare celui în care a fost implicată Begu.

Irina Begu a recunoscut că este dezamăgită de maniera în care a reacționat și a transmis că este prima dată când trece prin așa ceva.

”A fost și este în continuare un moment dezamăgitor pentru mine, jenant, pe care aș vrea să-l uit cât mai repede. Mi-am cerut scuze și îmi cer încă o dată scuze pentru momentul creat, nu a fost intenția mea și mă simt extrem de prost pentru ce s-a întâmplat.

Eu iubesc copiii enorm și m-a durut că s-a întâmplat să lovesc fix un copil. Îi mulțumesc mamei care a insistat că fiul său nu are nimic și i-a transmis asta și supervizorului.

De-a lungul carierei nu am avut incidente de acest fel și este o lecție pe care trebuie să o învăț și pot să spun doar că îmi cer încă o dată scuze.

A fost un moment foarte stânjenitor și m-am bucurat că mi s-a oferit a doua șansă de a juca. M-am bucurat că s-a reluat meciul, m-am simțit extrem de prost și pur și simplu nu am vrut să lovesc cu racheta... A fost un moment greu, mă bucur că publicul m-a înțeles și că a fost ulterior alături de mine”, a declarat Irina Begu, pentru Eurosport.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-05-27



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE