2024-05-08 19:10

Victorie pentru FCSB împotriva echipei Petrolul Ploiești, scor 2-0. Cine au fost marcatorii

 |  11:00
Victorie pentru FCSB împotriva echipei Petrolul Ploiești, scor 2-0. Cine au fost marcatorii

FCSB a învins-o pe Petrolul Ploieşti cu scorul de 2-0 (1-0), duminică seara, în deplasare, într-un meci din etapa a 13-a a Superligii de fotbal.

Vicecampioana s-a impus prin golurile marcate de Joyskim Dawa (45+2), din centrarea lui Billel Omrani, şi de Florinel Coman (47), din centrarea lui Andrei Cordea.

FCSB a avut şi două bare, prin Darius Olaru (4) şi Andrei Cordea (27).

Petrolul şi-a creat şi ea două ocazii mari de gol, prin Christian Irobiso (34, 68).

Meciul a fost întrerupt pentru circa cinci minute în min. 13, din cauza fumului provocat de fumigene.

FCSB reuşeşte în premieră două victorii consecutive în Superligă. Aceasta a fost prima victorie în deplasare a roş-albaştrilor în acest campionat, precum şi primul meci în care nu au încasat gol.

Petrolul a suferit a patra înfrângere consecutivă, fără gol marcat în ultimele două etape.

FC Petrolul Ploieşti - FC FCSB 0-2 (0-1), Stadion ''Ilie Oană'' - Ploieşti

Au marcat: Joyskim Dawa (45+2), Florinel Coman (47).

Arbitru: Horaţiu Mircea Feşnic (Cluj-Napoca); arbitri asistenţi: Valentin Avram (Bucureşti), Alexandru Cerei (Cluj-Napoca); al patrulea oficial: Iulian Dima (Bucureşti)

Arbitru video: Horia Gabriel Mladinovici (Bucureşti); arbitru asistent video: Marius Badea (Râmnicu Vâlcea)

Observatori: Liviu Ciubotariu (Galaţi) - CCA, Ion Căţoi (Bucureşti) - LPF


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-10-10



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE