Comitetul executiv al UEFA a stabilit calendarul turneului final, care se va desfăşura în zece oraşe germane şi va însemna revenirea la o singură ţară gazdă după un EURO 2020 organizat anul trecut pe tot continentul.
"Pentru prima dată", a indicat UEFA, impactul asupra mediului "a fost inclus în criteriile regulamentului turneului", astfel că cele zece oraşe au fost împărţite în trei regiuni: nord/nord-est (Berlin, Hamburg, Leipzig), vest (Dortmund, Dusseldorf, Gelsenkirchen şi Koln) şi sud (Frankfurt, Stuttgart şi Munchen).
În faza grupelor, meciurile "se vor desfăşura în doar două regiuni, cu scopul de a reduce distanţele pentru echipe şi suporteri" şi pentru "favorizarea delegaţiilor care se deplasează cu trenul sau autocarul de la tabăra de bază până la locul meciurilor", a explicat organizaţia, transmite Agerpres.