2024-05-18 15:23

OFICIAL. Bergodi nu mai este antrenorul Craiovei. Mantaua de vreme rea revine la echipă

 |  14:25
OFICIAL. Bergodi nu mai este antrenorul Craiovei. Mantaua de vreme rea revine la echipă

Universitatea Craiova şi antrenorul Cristiano Bergodi au ajuns la un acord privind rezilierea contractului, a anunţat oficial gruparea din Bănie.

Cum patronul Mihai Rotaru nu a ajuns în acest timp scrut la un acord cu un alt antrenor, în perioada imediat următoare, echipa va fi condusă de Corneliu Papură, sfătuitorul din umbra aș patronului, cel care a mai fost antrenor al Științei în două rânduri. Acesta va fi ajutat de Dragoş Bon, Gheorghe Ciurea, Florinel Luţă, Robert Tufişi, Cornel Blejan şi Daniel Ene.

Cristiano Bergodi îşi anunţase intenţia de a demisiona vineri seara, după înfrângerea de pe teren propriu cu Chindia Târgovişte (0-1).

Cristiano Bergodi a fost numit antrenor la Universitatea Craiova pe 7 mai, în locul lui Corneliu Papură. Venirea sa la echipă a avut un impact pozitiv imediat, cu o serie de victorii, între care şi pe terenul campioanei en titre, CFR Cluj (3-2), iar Universitatea a jucat în ultimul meci cu titlul pe masă, la Craiova, pierzând cu 1-3 ''finala'' cu CFR.

Universitatea a avut un start de sezon senzaţional, cu şapte victorii consecutive, dar apoi a pierdut acasă cu Academica Clinceni (0-1), iar după ce a câştigat în deplasare cu FC Hermannstadt (1-0) a urmat un nou eşec pe teren propriu, 0-1 cu Chindia, vineri, în etapa a 10-a.

Echipa craioveană a fost eliminată încă de la debutul în preliminariile Europa League, de formaţia georgiană Locomotiva Tbilisi, care a câştigat cu 2-1 pe teren propriu.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-11-10



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE