Ca urmare a votului exprimat de reprezentanţii cluburilor din primul eşalon în Adunarea Generală Extraordinară a cluburilor participante în Liga 1, Alin Valentin Iordănescu îl va înlocui pe Ciprian Paraschiv în Comitetul Executiv.
Cu 14 voturi în favoarea sa, Valentin Iordănescu a câştigat alegerile în faţa lui Cătălin Anton (FC Botoşani), cel care a reprezentat opţiunea celorlalte două cluburi din Liga 1.
Alin Valentin Iordănescu i se alătură astfel lui Valeriu Argăseală (FCSB) în rândul reprezentanţilor Ligii 1 în Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal.