2024-05-05 14:11

Max Verstappen a câștigat Marele Premiu al Azerbaidjanului

 |  16:18
Max Verstappen a câștigat Marele Premiu al Azerbaidjanului

Olandezul Max Verstappen (Red Bull), deţinător al titlului şi lider al clasamentului piloţilor, a câştigat duminică Marele Premiu al Azerbaidjanului de la Baku, a opta etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, în care monegascul Charles Leclerc (Ferrari), plecat din pole position, a abandonat după 20 de tururi din cauza unei probleme la motor.

Verstappen este al şaselea învingător diferit în şase curse în MP al Azerbaidjanului, notează Reuters.

Red Bull a reuşit dubla la Baku, locul 2 revenindu-i mexicanului Sergio Perez, învingător aici în urmă cu un an. Podiumul a fost completat de britanicul George Russell (Mercedes), pe poziţia a 4-a fiind compatriotul şi coechipierul acestuia, Lewis Hamilton. Pe locul 5 a urcat francezul Pierre Gasly (AlphaTauri), iar pe 6, germanul Sebastian Vettel (Aston Martin).

Charles Leclerc a fost nevoit să abandoneze după ce obţinuse sâmbătă al patrulea său pole position consecutiv şi al şaselea din acest sezon. MP a adus şi abandonul celui de-al doilea pilot Ferrari, spaniolul Carlos Sainz. Monegascul nu a câştigat niciuna din ultimele patru curse în care a plecat din pole position.

Verstappen şi-a mărit avansul în fruntea clasamentului piloţilor, având 31 de puncte mai mult decât Sergio Perez şi 34 mai mult decât Leclerc.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-06-12



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE