2024-04-27 08:11

ITALIA, calificată cu emoții în sferturile EURO 2020, după ce învins AUSTRIA în prelungiri: 2-1 (0-0, 0-0)

 |  01:05
ITALIA, calificată cu emoții în sferturile EURO 2020, după ce învins AUSTRIA în prelungiri: 2-1 (0-0, 0-0)

Selecţionata de fotbal a Italiei s-a calificat dificil în sferturile de finală ale EURO, după ce a învins echipa Austriei cu scorul de 2-1 (0-0, 0-0), într-un meci care a avut nevoie de prelungiri, sâmbătă seara, la Londra, în optimile de finală ale competiţiei, informează Agerpres.

Squadra Azzurra, după trei meciuri foarte bune în grupă, a câştigat greu, prin golurile marcate de Federico Chiesa (95) şi Matteo Pessina (105), însă a tremurat pentru calificare după golul lui Sasa Kalajdzic (114).

Italia nu a mai arătat decât parţial jocul spectaculos de până acum, replica Austriei fiind una remarcabilă, cu mult peste ceea ce a arătat în meciurile de la Bucureşti şi Amsterdam (din grupă).

Meciul de pe Wembley a fost primul pentru Austria în fazele eliminatorii la EURO, precedentul turneu major la care a ajuns într-o astfel de fază fiind Cupa Mondială din 1954.

Italia, a doua echipe calificată în sferturi, după Danemarca (4-0 cu Ţara Galilor), va juca în faza următoare contra câştigătoarei dintre Belgia şi Portugalia, pe 2 iulie, la Munchen.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-06-27



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE