2024-05-08 02:59

Demba Ba l-a sunat pe Sebastian Colțescu, după ce l-a acuzat de RASISM la Paris. Ce au discutat

 |  22:31
Demba Ba l-a sunat pe Sebastian Colțescu, după ce l-a acuzat de RASISM la Paris. Ce au discutat

Demba Ba (35 de ani) a fost cel mai vocal contestatar al lui Sebastian Colțescu (43 de ani), în momentul în care arbitrul român a fost acuzat de rasism pe stadionul Parc des Princes, din Paris, la meciul dintre PSG și Istanbul Bașakșehir.

Demba Ba l-a sunat pe Sebastian Coltescu, iar cel care a intermediat discuția a fost un alt fotbalist senegalez, Ousmane N'Doye (42 de ani), care a jucat mai bine de un deceniu în România, la Dinamo, Astra, FC Vaslui sau ASA Târgu Mureș.

N'Doye  a fost coleg la naționala Senegalului cu Ba. ”I-am dat numărul lui Sebi lui Demba Ba și i-am zis să-l sune, să vorbească. Fără televizor, fără nimic. Din partea mea, era frumos sa fac asta și am făcut-o. Demba e senegalez, la fel ca mine.

Au vorbit, s-au înțeles foarte bine. Amândoi m-au sunat înapoi și mi-au zis că sunt foarte fericiți. Demba mi-a zis ca Sebi e un om foarte bun, la fel si Colțescu despre Demba”, a declarat N'Doye, potrivit Pro TV.

Ousmane N'Doye: ”Demba Ba a înțeles foarte bine!”/ ”Nu am văzut niciodată rasism în România”

Senegalezul a adăugat că-l știe pe Colțescu și acesta nu este deloc rasist. 

”A fost o neînțelegere. A vrut să arate spre bancă. Am vorbit cu Demba Ba. E prietenul meu foarte bun. Eu i-am dat pasa lui Demba Ba că să dea primul gol la națională. I-am explicat și el a înțeles foarte bine.

El a spus ca nu a auzit nimic urât de la Colțescu, dar crede ca nu trebuia folosit cuvântul 'negru' în stadion. El nu a zis că e rasism. A spus că nu poți sa folosești cuvântul ăsta pe stadion. Și Sebi a înțeles lucrul ăsta. Nu cred că e problemă mare”, a mai zis Ousmane N'Doye.

Ex-fotbalistul a povestit că a primit nenumărate telefoane în ultima vreme. ”Am fost sunat de jurnaliști de peste tot. Eu nu am văzut niciodată rasism în România. Lumea a fost șocată când a aflat ce am zis de România. E țara mea”, a adăugat Ousmane.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-12-14



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE