2024-05-05 05:37

Camelia Potec: 2022 a fost un an de excepție, cu mult peste obiectivele pe care le aveam

 |  14:00
Camelia Potec: 2022 a fost un an de excepție, cu mult peste obiectivele pe care le aveam

Preşedinta Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern, Camelia Potec, a declarat pentru AGERPRES că 2022 a fost un an de excepţie, cu rezultate care au depăşit cu mult obiectivele stabilite.

„Pot să spun că într-adevăr a fost un un an de de excepţie, chiar dacă suntem cu toţii obosiţi, extenuaţi, fără prea multă energie. Considerăm că a fost mult peste obiectivele pe care le le aveam şi planul cu care am pornit la începutul anului'', a descris Camelia Potec anul 2022.

''Chiar dacă puteam estima majoritatea rezultatelor, este foarte greu să îţi propui nivelul acesta de rezultate şi atât de multe medalii la început, pentru că oricât de bine ai cunoaşte situaţia actuală din lumea din care faci parte, cu siguranţă nu ai cum să ştii ce se întâmplă în alte ţări. La nivelul acesta, când vorbim de nivel mondial sau european, oricât de bine pregătiţi ar fi sportivii de la noi din ţară, nu ai cum să ştii cât de bine pregătiţi sunt ceilalţi, chiar dacă îi urmăreşti îndeaproape şi îi vezi la alte competiţii la care participă, înaintea marilor competiţii din an. Deci am fost un pic mai mai realişti şi am pus nişte obiective medii, să zic aşa. Chiar dacă am avut ca obiectiv medalie sau medalii la majoritatea competiţiilor, având în vedere că a fost un număr maxim de medalii pe care putem să-l luăm, majoritatea au fost chiar de de aur, lucru care ne dă speranţe pentru viitor şi pentru următorii ani în care aceşti sportivi îşi vor reprezenta ţara. Vom încerca să le oferim tot ce au nevoie pentru a reuşi să rămână pe acest drum ascendent în performanţă'', a adăugat campioana olimpică de la Atena 2004.

Dincolo de rezultatele sportive, FRNPM a trebuit să facă faţă din punct de vedere organizatoric provocării organizării a doua campionate europene de juniori la înot şi la sărituri în apă, ambele desfăşurate la Otopeni.

''Din punct de vedere al organizării primelor Campionate Europene de juniori, în cazul acesta de înot şi de sărituri în apă, putem să spunem că suntem extrem de mulţumiţi de ceea ce am putut realiza. Au fost bineînţeles şi câteva lucruri din spate pe care le-am observat şi pe care putem să le îmbunătăţim, dar per ansamblu s-a văzut şi lumea a perceput foarte bine organizarea celor două campionate europene de juniori. Lucrul acesta a fost văzut de noi în momentul în care am primit şi organizare Campionatelor Europene de seniori de anul viitor, în bazin scurt. Europenele de juniori au fost o competiţie test pentru noi ca ţară organizatoare şi faptul că am primit organizarea unui campionat mai mare, acesta de seniori, ne-a dovedit faptul că ne-am ridicat sau că am depăşit aşteptările celor care ne-au oferit organizarea acestor campionate. A fost foarte greu, pentru că a fost totul nou şi din partea noastră ca organizatori, dar mai ales că intram într-un bazin nou, bazin pe care nu-l cunoşteam, un bazin care a fost deschis cu ocazia acestor campionate europene şi am avut tot felul de necunoscute. Dar, am avut o echipă extrem de bună, am avut un număr foarte mare de voluntari, undeva peste 150, care şi-au adus aportul foarte mult la buna desfăşurare'', a spus Camelia Potec.

Europenele de seniori în bazin scurt din 2023 vor avea loc în perioada 5-10 decembrie la complexul olimpic de nataţie de la Otopeni.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-12-28



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE