2024-04-26 10:05

Barbora Krejcikova, noua campioană de la Roland Garros

 |  23:00
Barbora Krejcikova, noua campioană de la Roland Garros

Barbora Krejcikova (25 de ani, 33 WTA) este noua campioană de la Roland Garros! Cehoaica a învins-o în ultimul act pe Anastasia Pavlyuchenkova (29 de ani, 32 WTA), scor 6-1, 2-6, 6-4.

Krejcikova este prima sportivă din Cehia care se impune la Roland Garros, după Hana Mandlikova, în anul 1981. Consacrată drept o jucătoare de dublu, cu 5 titluri Grand Slam în palmares, două la feminin și două la mixt, Barbora a mers până la capăt și în proba de simplu. 

Performanța a fost anunțată încă din luna mai, când Krejcikova ridica primul titlu din carieră, pe zgura de la Strasbourg. În ultimul act de la Roland Garros, împotriva rusoaicei Pavlyuchenkova, o altă debutantă într-o asemenea fază, Barbora a făcut un prim set aproape de perfecțiune. A fost agresivă pe serviciul advers, izbutind 13 lovituri câștigătoare, și a permis doar două oportunități de break. 

Paradoxal, setul setul secund i-a scăpat de sub control, deși procentajul primului serviciu a crescut până la 74%. Pavlyuchenkova a împins finala în decisiv, unde a fost dominată fizic. Barbora se impune, dar nu are prea mult timp de sărbătoare. Duminică, de la ora 12:30, va juca și finala probei de dublu feminin de la Roland Garros. Face pereche cu Katerina Siniakova, împotriva lui Bethanie Mattek-Sands și Iga Swiatek.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-06-12



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri



PUBLICITATE