2024-05-04 03:46

Terapie cu OI. Povestea unei tinere care s-a vindecat de cancer

 |  21:28
Terapie cu OI. Povestea unei tinere care s-a vindecat de cancer

De-a lungul timpului, o mulțime de animale precum câini, pisici, cai și alpaca, au folosite ca terapeuți în recuperarea pacienților diagnosticați cu diferite tipuri de cancer. Cu toate acestea, listei lungi cu animale s-au alăturat și două oi, pe nume Izzy și Ida.

Cele două oițe, din rasa Valais Blacknose, au fost un adevărat sprijin pentru stăpâna lor, Hannah Russell, în vârstă de 25 de ani, care a fost diagnosticată cu cancer de piele în stadiul trei în anul 2019. După un tratament îndelungat, cu șase operații și radioterapie, tânăra este acum vindecată, însă un ajutor substanțial a fost sprijinul oilor ei, Izzy și Ida. 

Tratamentul dificil a ajutat-o să se vindece de boală, însă i-a afectat considerabil starea fizică și mentală. Hannah iubește animalele și deține multe viețuitoare, inclusiv un ponei din rasa Shetland, pe nume Alf. Cu toate acestea, două animale pe care și le dorea enorm nu se aflau în curtea sa, respectiv două oi. 

După ce a analizat mai multe animale de terapie, Hannah și-a dat seama că ar putea să treacă peste problemele sale și să facă față tratamentului ei obositor cu ajutorul unor oițe, astfel că aceasta le-a adoptat pe Izzy și Ida. 

„Ultimii ani au fost foarte grei pentru mine, dar Izzy și Ida mi-au oferit momente de terapie și mi-au dat o stare bună de fiecare dată când erau prin preajmă. Amândouă au personalități minunate și iubesc să se joace. Sunt atât de distractive și mă ajută să mă relaxez. Întotdeauna mi-au plăcut animalele de toate felurile, iar faptul că am putut fi înconjurată de ele m-a ajutat cu adevărat”, a povestit Hannah. 

Încă de când le-a adoptat pe Izzy și Ida, Hannah a postat o mulțime de poze și videoclipuri cu ele pe rețelele de socializare, postările sale strângând milioane de vizualizări și devenind virale la nivel global. 

„Postez zilnic videoclipuri cu ele online și faptul că au devenit virale este pur și simplu o nebunie. Chiar mi-au oferit un scop atunci când aveam cea mai mare nevoie de unul și nu îmi pot imagina cum aș fi făcut față bolii dacă nu erau ele”, a mai pus tânăra. 


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-10-26



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE