2024-05-11 05:36

Sportivul Avram Iancu își face încălzirea pentru doborârea recordului de înot anduranţă

 |  16:12
Sportivul Avram Iancu își face încălzirea pentru doborârea recordului de înot anduranţă

Primul om din lume care a înotat într-un fluviu fără un costum de neopren şi deţinător al altor recorduri sportive naţionale, Avram Iancu va înota timp de 12 ore continuu, duminică, 6 iunie, pe canalul Bega.

Startul va fi la ora 09.00, iar sosirea sportivului pe mal, la ora 21.00. Antrenamentul se va desfăşura între podurile Mitropolit Andrei Şaguna şi Traian, în spatele Catedralei Mitropolitane. În tot acest timp, Avram Iancu nu va atinge malul sau alte ambarcaţiuni.

Acesta reprezintă unul dintre antrenamentele premergătoare încercării de doborâre a unui record mondial de înot anduranţă. Tentativa va avea loc în data de 17 iulie, anul acesta, în Ungaria şi presupune dubla traversare a lacului Balaton timp de 72 de ore fără oprire, trei zile şi trei nopţi, aproximativ 150 km distanţă.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-06-03



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri



PUBLICITATE





PUBLICITATE