2024-04-26 06:57

Papa Francisc, GLUME pe seama durerilor de genunchi: ”Știți de ce am nevoie?...”

 |  20:42
Papa Francisc, GLUME pe seama durerilor de genunchi: ”Știți de ce am nevoie?...”

Papa Francisc a glumit cu un grup de preoţi mexicani care l-au întrebat în ce stare se află genunchiul său, după ce suveranul pontif a apărut recent în public într-un scaun cu rotile, din cauza unor dureri.

"Papa Francisc, cum este genunchiul tău?", a întrebat unul dintre preoţii mexicani în timpul audienţei generale săptămânale a papei Francisc de miercurea trecută.

"Foarte capricios", a răspuns papa, referindu-se la durerile care l-au forţat să apară pentru prima dată în public într-un scaun cu rotile la începutul lunii mai şi să amâne o călătorie în Liban.

Preotul i-a răspuns suveranului pontif: "Îţi mulţumesc pentru zâmbetul tău, pentru bucuria ta de a fi acolo în pofida problemelor tale. Ești un bun exemplu pentru viitorii preoţi", a mai spus el.

Papa Francisc, în vârstă de 85 de ani, a răspuns din papamobilul său: "Ştiţi de ce am nevoie pentru genunchiul meu? De puţină tequila", şi toată lumea a izbucnit în râs. "Dacă într-o zi ajungem la Santa Marta, îţi vom aduce o sticlă mică", i-au răspuns preoţii mexicani, referindu-se la o vizită la reşedinţa papei din Cetatea Vaticanului.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-05-16



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE