Orice cuvinte umane au semnificaţii referenţiale: evocă o imagine mentală vizuală atunci când sunt auzite sau citite. De exemplu, cuvântul „măr” ne face să ne imaginăm un fruct roșu sau verde chiar dacă nu există un astfel de fruct în fața noastră. Această proprietate a limbajului, care extinde plasticitatea comunicării, este văzută într-o oarecare măsură și la animalele non-umane, în principal în contextul comunicării vocale intraspecifice.
Spre deosebire de studiile care se ocupă de probleme legate de viață sau de moarte și de ecologie, unele studii au raportat că animalele de companie înțeleg expresiile umane în situații mai neutre și le folosesc în comunicarea cu noi (de exemplu, câinii).
Similar câinilor, pisicile (Felis catus) sunt unul dintre cele mai răspândite animale de companie din lum. Deși pisica sălbatică ancestrală libiană (Felis lybica) este o specie solitară, multe pisici domestice trăiesc cu oamenii și prezintă dovezi ale operațiunilor cognitive sociale referitoare la oameni.
Pisicile își recunosc stăpânii, și recunosc expresiile faciale ale stăpânilor, le identifică vocea, și potrivesc vocea și fața proprietarului lor.
S-a demonstrat că pisicile își disting numele de ce al unei alte pisici familiare, care eventual locuiește în aceeași casă cu ea. Interesant este că pisicile care trăiesc în gospodării cu mai multe pisici s-au obișnuit mai puțin cu numele pisicilor însoțitoare decât cu alte substantive.
Prin urmare, este posibil ca pisicile să recunoască și numele unei alte pisici care trăiește în aceeași gospodărie, potrivit Scientific Reports.
În plus, studiul a arătat că aceste creaturi distante, aparent deconectate, ne-au ascultat pe ascuns în tot acest timp.
”Ceea ce am descoperit este uimitor. Vreau ca oamenii să știe adevărul. Felinele nu par să asculte conversațiile oamenilor, dar de fapt o fac”, a explicat cercetătorul în știința animalelor Saho Takagi, de la Universitatea Azabu din Japonia.