2024-05-04 14:35

Celebra trupă Guns N Roses concertează în premieră la București în formulă consacrată

 |  17:39
Celebra trupă Guns N Roses concertează în premieră la București în formulă consacrată

Celebra formaţia Guns N’ Roses va concerta la Bucureşti pe 16 iulie, pentru prima oară în formula clasică, consacrată: Axl Rose, Slash, Duff McKagan, Dizzy Reed, Richard Fortus, Frank Ferrer şi Melissa Reese.

Axl Rose, Slash şi Duff McKagan şi-au surprins fanii cand s-au reunit pentru un turneu mondial, concertând pentru prima oară în această formulă de la turneul „Use Your Illusion Tour” (1993). Turneul a cuprins 175 de concerte, pe toate continentele, timp de peste trei ani, devenind cel mai lung turneu al trupei şi a intrat în clasamentul Billboard Live Music Awards în topul celor mai profitabile turnee muzicale din istorie. Etapa europeană a turneului a fost întreruptă în 2020 din pricina pandemiei şi reluata în 2022, în 13 oraşe, începând cu Lisabona (4 iulie 2022) şi încheindu-se cu show-ul de la Milano (10 iulie 2022).

Guns N’ Roses revin cu un turneu mondial amplu în 2023, care va demara pe 5 iunie la Tel Aviv şi va continua cu show-uri în Europa, sub acelaşi line-up clasic, ajungând la Bucureşti duminică, 16 iulie, pe scena Arenei Naţionale. 

Biletele vor fi disponibile începând de vineri, 24 februarie, ora 10.00, la gunsnroses.emagic.ro, gnr.emagic.ro, bilete.emagic.ro şi pe retelele iaBilet şi Entertix. Fanii trupei vor putea achizitiona bilete în avans în cadrul Nightrain Presale, începând de miercuri, ora 10.00. De asemenea, publicul va putea achizitiona şi pachete VIP, care vor include bilete premium, acces la barul VIP pe tot parcursul concertului şi obiecte de merchandise Guns N’ Roses în ediţie limitată.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2023-02-21



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE