2021-12-06 19:54

Căderea Facebook, RECLAMATĂ la 112! Un bărbat din Caraș-Severin s-a enervat că nu putea să vorbească cu soția

 |  20:41
Căderea Facebook, RECLAMATĂ la 112! Un bărbat din Caraș-Severin s-a enervat că nu putea să vorbească cu soția

Luni seară, după ce aplicațiile Facebook, WhatsApp și Instagram au picat în toată lumea, un bărbat din Caraș-Severin a sunat la 112 în speranța că autoritățile îi vor putea rezolva „urgența”. Panicat, individul s-a plâns dispecerului de faptul că nu își mai poate apela soția pe Facebook Messenger de câteva ore.

„Sunați la 112 doar când aveți o urgență sau dacă cineva se află într-o situație de urgență!”, a transmis Inspectoratul Județean de Poliție Caraș-Severin, printr-un comunicat în care polițiștii au relatat cazul bărbatului supărat că nu poate să-și sune soția pe Facebook.

Cetățeanul nu a fost amendat, dar a primit o avertizare. „Acesta a fost consiliat de către polițiștii Centrului Operațional și avertizat cu privire la utilizarea serviciului pentru apeluri de urgență 112”, mai scriu polițiștii.

De-a lungul timpului, dispecerii s-au lovit și de alte nemulțumiri ciudate ale cetățenilor care au sunat la 112. Oamenii au apelat pentru a reclama probleme precum întreruperea energiei electrice, nemulțumiri legate de modul de servire în restaurante sau de zgomotul produs de aparatele de aer condiționat din magazine, de fiecare dată apelanții fiind consiliați și îndrumați să se adreseze instituțiilor competente, astfel de apeluri nereprezentând urgențe care să necesite acţiunea agenţiilor specializate de intervenţie.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-10-05



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE