2024-04-26 05:25

Bătrânii, risc ridicat de reinfectare cu COVID-19

 |  15:51
Bătrânii, risc ridicat de reinfectare cu COVID-19

Vârstnicii prezintă un risc mai ridicat de reinfectare cu noul coronavirus, având o protecţie de doar 47% împotriva infecţiei repetate. Asta comparativ cu 80% în cazul persoanelor mai tinere, relatează Agerpres.

Studiul a fost realizat în Danemarca și a fost publicat joi în prestigioasa revistă medicală The Lancet. El se bazează pe rezultatele persoanelor testate în timpul primului şi celui de-al doilea val de coronavirus din Danemarca din 2020 şi s-a bazat pe tulpina iniţială a virusului.

„Studiul nostru confirmă ceea ce multe altele doar sugerau: reinfectarea cu COVID-19 este rară la persoanele mai tinere şi sănătoase, însă persoanele în vârstă prezintă un risc mai mare de a contracta din nou boala”, a declarat Steen Ethelberg de la Institutul danez pentru vaccinuri (SSI), coautor al studiului.

Pe de altă parte, protecţia împotriva reinfectării s-a menţinut pentru mai mult de şase luni, însă „măsuri de protejare a vârstnicilor - inclusiv distanţarea fizică şi vaccinările - sunt esenţiale chiar dacă oamenii au fost deja diagnosticaţi cu COVID-19”.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-03-18



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE