2024-04-26 12:13

Vremea schimbă foaia. Ploi, lapoviță, ninsori și vânt puternic la început de week-end

 |  14:49
Vremea schimbă foaia. Ploi, lapoviță, ninsori și vânt puternic la început de week-end

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare privind intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte, în zona de munte, valabilă de vineri noaptea, de la ora 02.00, până sâmbătă, la ora 20.00. Va fi chiar şi lapoviţă şi ninsoare la altitudini mai mari de 1.500 de metri. Sâmbătă, vor fi ploi în cea mai mare parte a ţării. În Capitală, temperatura va scădea, vremea fiind rece pentru această perioadă.

"În intervalul menţionat vântul va prezenta intensificări în cea mai mare parte a zonei montane, cu viteze de 60...80 km/h, iar pe crestele Carpaţilor Meridionali, rafalele vor depăşi temporar 90 km/h. La munte, în general la altitudini mai mari de 1500 m, ploile se vor transforma treptat în lapoviţă şi ninsoare şi local se va depune strat de zăpadă", arată ANM.

Vântul va prezenta intensificări şi în celelalte regiuni, dar mai ales în sudul şi vestul Olteniei, unde se vor atinge viteze de 50-60 km/h. Temporar, va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar pe parcursul zilei de sâmbătă, în Subcarpaţii Moldovei vor fi posibile precipitaţii mixte. Pe arii restrânse cantităţile de apă vor depăşi 15-20 l/mp.

În Bucureşti, în acelaşi interval, vremea se va răci, astfel că temperatura maximă a zilei de vineri se va situa în jurul valorii de 14 grade, iar minima va fi de 5-7 grade. Maxima termică a zilei de sâmbătă va fi de 11-12 grade, caracterizând o vreme rece pentru sfârşitul lunii octombrie. Cerul va avea înnorări şi vor fi intervale în care va ploua în general slab, iar mai ales în cursul zilei de sâmbătă, vântul va avea unele intensificări, cu viteze de 35-45 km/h.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-10-29



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE