2024-05-05 17:58

Vreme rece, ninsori și vânt puternic în cea mai mare parte a țării

 |  11:03
Vreme rece, ninsori și vânt puternic în cea mai mare parte a țării

ANM a emis mai multe avertizări de vreme rece pentru această dată, ninsori şi vânt puternic, valabile până duminică la ora 22:00, pentru cea mai mare parte a ţării şi pentru Bucureşti.

"În intervalul menţionat în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 55...60 km/h şi izolat peste 70...75 km/h. Intensificări ale vântului vor fi şi în restul ţării, cu viteze în general de 45...55 km/h, iar în Carpaţii de Curbură şi în vestul Carpaţilor Meridionali, în special pe creste rafalele vor depăşi temporar 70...80 km/h, spulberând zăpada", precizează ANM.

O altă avertizare vizează ninsori însemnate cantitativ local în Carpaţii Orientali şi Occidentali precum şi în zonele joase de relief din judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Suceava şi Neamţ. "Local în Carpaţii Orientali şi Occidentali, precum şi în zonele joase de relief din judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Suceava şi Neamţ, temporar va ninge însemnat cantitativ şi se va depune strat de zăpadă", transmite ANM.

Totodată, pe parcursul zilei de duminică (3 aprilie) şi în prima parte a nopţii de duminică spre luni (3/4 aprilie) în Crişana, Maramureş, local în Transilvania şi în jumătatea nordică a Moldovei temporar vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare, pe arii restrânse moderate cantitativ, iar la munte va ninge.

"Vremea va fi deosebit de rece pentru începutul lunii aprilie în vest, centru, nord şi nord-est, unde valorile termice vor fi cu 8…10 grade sub mediile multianuale. În noaptea de duminică spre luni (3/4 aprilie) şi în noaptea de luni spre marţi (4/5 aprilie) temperaturile minime vor fi preponderent negative, local sub -4 grade în special în nordul, centrul şi nord-estul ţării. Se va produce brumă şi pe alocuri îngheţ la sol", precizează ANM.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-04-03



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE