2024-05-03 10:04

TRAGEDIE în Buftea. Copil de 4 ani, lovit de mașină în timp ce era pe trotinetă / Șoferul a fugit de la locul accidentului

 |  13:38
TRAGEDIE în Buftea. Copil de 4 ani, lovit de mașină în timp ce era pe trotinetă / Șoferul a fugit de la locul accidentului

Un şofer a accidentat mortal un copil de 4 ani şi a fugit de la locul accidentului. S-a întâmplat seata trecută, în localitatea Buftea din apropierea Capitalei. Copilul era pe o trotinetă când a fost lovit şi a murit în drum spre spital. Şoferul s-a prezentat ulterior la poliţie.

Un copil care se plimba cu trotineta pe stradă, în Buftea, a fost accidentat mortal, noaptea trecută, după ce a fost lovit de un şofer.

Tragedia a avut loc în jurul orei 22:00.

Şoferul a plecat de la locul accidentului, însă s-a prezentat, apoi, la sediul poliției din Buftea.

Echipajele medicale care au venit de urgenţă la faţa locului l-au resuscitat pe băieţel. 

Din păcate, micuţul a murit în drum spre spitalul Grigore Alexandrescu, din Bucureşti. 

Martorii spun că băieţelul mergea împreună cu mama sa pe stradă şi, la un moment dat, fiind pe mijlocul drumului, a fost lovit de un autoturism care mergea cu o viteză destul de mare, mai exact cu 110 Km/h.

Pe imaginile surprinse pe camerele de supraveghere se vede că şoferul maşinii avea viteză foarte mare şi nu a reuşit să evite impactul.

"În această seară, polițiștii din Buftea au fost sesizați cu privire la faptul că pe Bd  Muncii a avut loc un accident rutier, soldat cu rănirea unei persoane. Conducătorul auto nu a fost găsit la fața locului de către polițiștii orașului Buftea, însă acesta s-a deplasat la sediul Poliției din Buftea pentru cercetări. Echipajul medical sosit la fața locului efectuează manevre de resuscitare. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. La acest moment, polițiștii rutier din Ilfov desfășoară activități pentru stabilirea situației de fapt de drept și luarea măsurilor legale care se impun", au transmis reprezentanţii IPJ.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-06-24



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE