2024-05-07 00:31

Se REDESCHIDE aeroportul Băneasa. Ce zboruri vor fi

 |  16:00
Se REDESCHIDE aeroportul Băneasa. Ce zboruri vor fi

De luni, 1 august, se redeschide Aeroportul Băneasa. Timp de zece ani, acesta a fost închis pentru reabilitare și modernizare. Timpul de îmbarcare pentru pasageri va fi între 30 și 60 de minute, mult mai puțin față de două ore, cât este recomandarea pentru aeroportul Otopeni pentru zborurile internaționale.

De pe Băneasa vor opera la început trei companii care vor organiza zboruri low cost, dar și zboruri de tip charter. Una dintre companii este din Republica Moldova, asta înseamnă că vor fi curse directe spre Chișinău. Capacitatea de procesare a acestui aeroport este de 400 de pasageri pe oră.

Luni se împlinesc și 110 ani de la inaugurarea acestei clădiri. Prima oară, aici a fost înființată o școală de pilotaj pentru ofițerii militari, iar apoi aerodromul a fost transformat în aeroport. Terminalul de pasageri a fost construit abia în anul 1952 în formă de elice cu trei pale.

Au fost păstrate elemente arhitecturale din acea perioadă, în urma unei restaurări a aeroportului, pentru că această clădire este încadrată ca monument istoric. Au fost păstrate inclusiv elemente de marmură și mozaic, care fac parte din amenajarea interioară. Aeroportul a fost închis în 2012 pentru aceste lucrări de consolidare și restaurare, lucrări care au costat 12 milioane de euro. Capacitatea acestui aeroport este de procesare de 400 de pasageri pe oră.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-07-31



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE