2024-05-07 11:57

Romprest, variantă de compromis pentru Clotilde Armand, în SCANDALUL GUNOAIELOR din sectorul 1

 |  20:52
Romprest, variantă de compromis pentru Clotilde Armand, în SCANDALUL GUNOAIELOR din sectorul 1

Compania de salubritate Romprest ameninţă că dă în judecată Primăria Sectorului 1, deoarece nu şi-a mai primit banii de luni de zile. În replică, primarul Clotilde Armand acuză compania de interese ascunse.

Purtătorul de cuvânt al firmei care asigură salubrizarea în Sectorul 1, Sorin Velicu, a declarat luni la Antena 3 că singura soluție pentru problema gunoaielor este o plată parțială urmată de eșalonarea datoriilor.

"Singura soluţie de urgenţă este o plată parţială a serviciului de salubrizare efectuat de compania Romprest, confrmat şi pentru care există întârzieri la plată. Suntem dispuşi la orice negociere cu privire la eşalonarea plăţilor. Este imperios necesar această plată, pentru a putea asigura continuitatea serviciilor. Datoriile se ridică la 95 de milioane de lei la această oră. Precizăm că nu am oprit colctarea deşeurilor de la populaţiei, de la agenţi economici, nu am oprit salubrizarea stradală, nu am oprit deszăpezirea. Am oprit colectarea acestor deşeuri în lipsa unor venituri constante.

A trebuit să ne drămuim fiecare bănuţ pentru a putea asigura serviciul fără întrerupere la populaţie. Cât timp cetăţenii vor scoate gunoiul în locurile stabilite, în zilele stabilite, deşeurile vor fi colectate.

În data de 16 noiembrie, întreg staff-ul conducerii Romprest, cinci persoane, plus avocatul societății au fost la o întâlnire care a durat aproximativ patru ore, la sediul Primăriei, întâlnire despre care de fapt, am aflat în ședința Consiliului în data de 4, că nu a avut loc. Noi ne-am dus atunci pentru a lua o decizie la fața locului, cu privire la soluționarea unor plăți, chiar și parțiale, o eșalonare. Înțelegem toate greutățile prin care trece toată lumea în perioada aceasta, dar avem nevoie de plată parțială pentru a putea asigura continuitatea serviciului.

Nu putem asigura tot lanțul de furnizori în spate. Începând cu 1 ianuarie, posibil să nu mai putem avea unde duce gunoi. Vom chivernisini fiecare ban până în momentul va trebui să oprim întreaga prestație. Posibil chiar și înainte de Crăciun'', a spus Sorin Velicu.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-12-14



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE