2024-05-19 15:24

PROTEST în Piaţa Universităţii. Circulaţia a fost blocată

 |  18:06
PROTEST în Piaţa Universităţii. Circulaţia a fost blocată

Protestatarii care au încercat să între cu forţa în Parlament s-au mutat în Piaţa Victoriei, iar în aceste momente se îndreaptă spre Piaţa Universității. Traficul a fost blocat.

Mai sunt câteva zeci de persoane din cele peste 3.000 care au început protestul azi dimineața. 

Aceştia au ajuns în zona Victoriei către Universitate, un loc de tradiție unde se adună de fiecare dată în astfel de momente. Au lumânări în mâini şi depun coroane de flori în memoria Eroilor Revoluției. Printre ei se află şi senatoarea Diana Şoşoacă.

Până acum nu au fost semnalate incidente, iar manifestanții sunt însoțiți de jandarmi, informeaza Antena 3.

Oamenii protestează împotriva introducerii certificatului verde la muncă. Protestatarii spun că astfel se încalcă drepturile şi libertățile câștigate la Revoluție.

Co-președinții AUR, George Simion și Claudiu Târziu, au precizat că prin protestul organizat, marți, la Parlament au reuşit blocarea certificatului COVID „ 1-0 pentru români. Certificatul verde, blocat”.

După protestul violent de la Parlament, organizat de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), co-președinții George Simion și Claudiu Târziu au transmis că le mulțumesc participanților.

Ei își exprimă, totodată, speranța că politicienii au înțeles semnalul transmis în legătură cu introducerea certificatului verde la locul de muncă.

„Protestul a fost un succes, pentru că, cel puțin pentru moment, am reușit să blocăm adoptarea proiectului de lege în Parlament. Românii nu vor, în majoritatea lor, introducerea certificatului verde la locul de muncă, iar astăzi (marți - n.r.) s-a văzut clar acest lucru.

Mai mult, parlamentarii de la PSD, PNL, USR și UDMR nu au avut curajul să iasă în fața oamenilor și să le vorbească, ceea ce arată o ruptură evidentă între clasa politică și poporul român. Cei care ocupă astăzi fotoliile Parlamentului nu mai reprezintă pe nimeni”, a declarat senatorul Claudiu Târziu, co-președinte AUR, notează Mediafax.

foto: Facebook


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-12-21



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE