„Mulţi proprietari de maşini au declarat că procesul de înmatriculare a vehiculelor este foarte complicat în România. Acest lucru este cauzat de faptul că procedura de înmatriculare are loc în mai multe instituţii, implică multă administraţie, bani şi timp. Am elaborat o propunere legislativă, care vizează crearea unui sistem mai eficient, iar în cazul înmatriculării, proprietarii ar trebui să se deplaseze la un singur loc, unde se eliberează toate documentele necesare pentru înmatriculare”, a declarat Benedek Zakarias, viceliderul grupului parlamentar al UDMR, citat de comunicat.
Președintele Comisiei pentru industrii și servicii, Bende Sandor, a precizat că propunerea dispune ca înmatricularea vehiculelor să se desfășoare numai la sediile Registrului Auto Român.
„Momentan, programările trebuie făcute în două locuri, iar pentru a demara procedura de înmatriculare simplificată dorim să consolidăm acest sistem, pentru a putea rezolva înmatricularea vehiculelor într-o zi şi într-un singur loc”, a explicat Bende Sandor.
Dacă propunerea va fi adoptată de Parlament, aceasta va intra în vigoare începând de anul viitor.