2024-04-26 22:03

Prognoza METEO de weekend. Vremea se menține rece

 |  20:10
Prognoza METEO de weekend. Vremea se menține rece

În weekend, cerul va fi variabil ziua, însã noaptea se va înnora treptat, la început în vest şi nord, apoi şi în restul teritoriului, anunță meteorologii.

Prognoza meteo 11 februarie 2023, sâmbătă, în țară

Dimineaţa va fi geroasã în majoritatea zonelor, apoi se vor înregistra valori termice mai ridicate decât în perioada anterioarã. Cerul va fi variabil ziua, însã noaptea se va înnora treptat, la început în vest şi nord, apoi şi în restul teritoriului. Va ninge slab, pe arii relativ extinse, în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, local în Moldova şi izolat în restul teritoriului. În a doua parte a nopţii, în extremitatea de vest a ţãrii şi în nord-est, vor fi posibile şi precipitaţii mixte cu depuneri de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri pe crestele montane, viscolind ninsoarea şi izolat şi trecãtor în sud-vestul extrem. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între -4 şi 6 grade, iar cele minime, semnificativ mai ridicate decât în nopţile precedente în special în jumãtatea de nord, vor fi cuprinse în marea lor majoritate între -11 şi 0 grade. Izolat va fi ceaţã cu depunere de chiciurã.

Prognoza meteo 11 februarie 2023, sâmbătă, în București

Vremea va fi foarte rece la începutul zilei, apoi se vor înregistra valori termice mai ridicate decât în perioada anterioarã. Cerul va fi variabil, cu înnorãri spre sfârşitul intervalului când vor fi posibile ninsori slabe. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 6 grade, iar cea minimã va fi de -7…-4 grade şi se va înregistra în prima parte a nopţii.

Prognoza meteo 12 februarie 2023, duminică, în țară

Valorile termice vor fi, în general, apropiate de cele normale la aceastã datã. Cerul va fi variabil, temporar cu înnorãri în estul, sudul şi centrul ţãrii, unde pe arii restrânse vor fi precipitaţii: sub formã de ninsoare la munte, predominant ninsoare în Transilvania şi mixte în rest, putând favoriza dimineaţa şi noaptea depuneri de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri pe crestele montane, iar ziua şi în nord-est. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 0 şi 8 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -12 şi 1 grad, mai scãzute, spre -15 grade în depresiuni. Dimineaţa, dar mai ales în cursul nopţii, pe alocuri se va semnala ceaţã asociatã cu chiciurã.

Prognoza meteo 12 februarie 2023, duminică, în București

Cerul va avea înnorãri în prima parte a zilei, când vor mai fi posibile ninsori slabe, apoi se va degaja treptat. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximã va fi de 4…6 grade, iar cea minimã de -6…-3 grade.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2023-02-10



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE