2024-05-03 17:57

Pandemia ne-a adus și lucruri bune: CITIM și ascultăm muzică mai mult

 |  21:04
Pandemia ne-a adus și lucruri bune: CITIM și ascultăm muzică mai mult

Conform studiului „Tendințe ale consumului cultural în pandemie” se poate observa o creștere a procentului celor care au declarat că în 2020 au citit mai multe cărți și au ascultat mai multă muzică. Dacă în anul 2019 22% dintre respondenți au declarat că au citit cărți, în anul 2020 35% dintre respondenți au menționat acest lucru. În anul 2020, 88% dintre respondenți au ascultat muzică (pe diferite dispozitive) comparativ cu 74% în 2019.

În ceea ce privește consumul de teatru, dacă în 2019 27% dintre respondenți declarau că au mers la teatru, în 2020 doar 22% dintre respondenți intenționau să meargă la teatru în spațiu închis și 43% intenționau să participe la spectacole de acest tip în aer liber (indiferent de situație sau dacă situația generată de pandemie ar rămâne la fel sau s-ar îmbunătăți). Referitor la consumul de cinema în spațiul public, în 2019, 34% dintre respondenți declarau că au mers la cinematograf, iar în anul 2020 doar 22% dintre respondenți intenționau să meargă la cinematograf în spațiu închis și 40% intenționau să participe la proiecții în aer liber (indiferent de situație sau dacă situația generată de pandemie ar rămâne la fel sau s-ar îmbunătăți).

O atenție deosebită a fost acordată consumului de programe radio-tv și diferențelor înregistrate în comparație cu perioada anterioară declanșării pandemiei. Respondenții au menționat că în anul 2020 au vizionat mai multe filme artistice și seriale TV (79%) comparativ cu 2019 (76%), mai multe filme de animație (40% față de 31% în 2019), emisiuni de divertisment (76% față de 69% în 2019) și emisiuni pentru copii (38% față de 25% în 2019).

„Tendințe ale consumului cultural în pandemie” constituie un sondaj de opinie care urmărește să releve consumul cultural în contextul pandemiei COVID-19 și prezintă intenția respondenților de petrecere a timpului liber, în spațiul public, în perioada iulie – decembrie 2020, precum și comparații cu nivelul de consum înregistrat în anul 2019. Eșantionul este reprezentativ la nivel național pentru populația de peste 18 ani. Volumul aproximativ este de 1000 de persoane, cu o eroare maximă de+/-3.1% la un nivel de încredere de 95%. Aplicarea chestionarelor s-a realizat prin metoda CATI, iar structura eșantionului a inclus: genul, vârsta, nivelul de educație, mărimea localității (orașe de peste 200 mii locuitori, orașe între 100 și 200 mii locuitori, orașe între 30 și 100 mii locuitori, orașe sub 30 mii locuitori, comune) și sub-regiunile de dezvoltare, scrie Jurnalul.ro.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2020-12-13

In legatura cu acest articol...

Cum putem PETRECE Sărbătorile în pandemie. Sfaturile lui Raed Arafat

S-au publicat efectele adverse ale VACCINULUI anti-COVID

REZULTATE LOTO 13 decembrie. Numerele norocoase la 6/49, 5/40, NOROC, SUPERNOROC, JOKER, NOROCPLUS

Ce a pățit un bărbat din Maramureș care a RECLAMAT mai multe persoane fără mască




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE