2024-05-05 04:06

O bucată din Autostrada A1 București-Pitești se închide timp de o lună

 |  15:30
O bucată din Autostrada A1 București-Pitești se închide timp de o lună

O porțiune din autostrada A1 București-Pitești va fi închisă între kilometrii 110 şi 116, sensul spre Pitești, pentru efectuarea unor lucrări programate să se încheie la începutul lunii iunie.

Lucrările necesare vor dura până pe 3 iunie, autovehiculele care circulă spre Piteşti urmând să fie deviate pe sensul de mers către Bucureşti.

Într-o primă etapă va fi demontat parapetul metalic median, în zona kilometrilor 110+560m şi 115+910m, activitate ce implică restricţionarea circulaţiei, în intervalul orar 13,00-19,00, pe banda a doua a sensului de deplasare spre Piteşti, pe câte un segment cu lungimea de 160 de metri, cu semnalizare corespunzătoare.

"Astfel, în perioada desfăşurării lucrărilor, prin semnalizare şi marcaje rutiere, se va realiza transferul traficului rutier, începând cu kilometrul 110+560m, de la calea 1 (sensul de deplasare spre Piteşti) către calea 2 (sensul de deplasare spre Bucureşti), pentru a face posibile lucrările de reparaţie, traficul revenind pe calea 1 la kilometrul115+910m", se precizează într-un comunicat al IPJ Argeş.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-05-04



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE