2024-04-26 11:25

Mii de copii din România fără CNP. Ce riscă aceștia?

 |  14:05
Mii de copii din România fără CNP. Ce riscă aceștia?

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunţat că în urma Programului Naţional de Suport destinat copiilor în contextul pandemiei COVID-19 – ”Din grijă pentru copii”, au fost identificaţi 2.500 de copii fără CNP în doar o lună, iar aceştia erau excluşi din sistemul educaţional.

“Am identificat copii fără CNP în România de astăzi. Am identificat într-o campanie de o lună de zile aproximativ 2.500 de copii care erau excluşi practic practic din sistemul educaţional, nu aveau acces la educaţie, am găsit sute de copii care se aflau într-o stare avansată de boală şi care nu aveau acces la asistenţă medicală”, a explicat Turcan.

Ministrul a afirmat cu acest prilej că pandemia a afectat pe toată lumea, dar cei mai afectaţi au fost cei mici. “Pandemia ne-a afectat pe toţi, dar probabil că cei mai afectaţi au fost copiii. Cred cu tărie că implicarea primului ministru, coordonarea celor mai importante ale statului, expertiza profesioniştilor şi atragerea tuturor celor care pot să sprijine binele copiilor reprezintă esenţa a reuşitei oricărui program. Acesta este un program dedicat special copiilor afectaţi de pandemie şi în perioada pandemiei au fost tipuri de afectări şi dacă e să facem o radiografie cei mai afectaţi sunt cei din familii vulnerabile. De asemenea, deopotrivă afectaţi sunt şi cei cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate, sunt copiii care din diferite motive nu au suportul necesar al familiilor”, a mai transmis ministrul Muncii.

 


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-05-31



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE