2024-04-26 21:27

Linia de tramvai 21 va fi deviată de pe Șoseaua Colentina. Informații importante pentru călătorii din zonă

 |  16:20
Linia de tramvai 21 va fi deviată de pe Șoseaua Colentina. Informații importante pentru călătorii din zonă

Linia de tramvai 21 va fi deviată în mare parte de pe Şoseaua Colentina, iar traficul auto va folosi linia de tramvai în zona Pasajului Doamna Ghica. „Pe porţiunea rămasă neacoperită pe Şoseaua Colentina, în locul liniei 21, călătorii vor putea utiliza linia navetă 621, care îi va prelua de la Bucur Obor circulând pe linia de tramvai până la Pasaj Colentina (vechiul capăt al tramvaiului) şi retur. Totodată, pe traseul comun, pot fi utilizate şi autobuzele operatorului STV SA - liniile 409, 411, 412, 413, 417, 467, 468, cu aceleaşi titluri de călătorie”, mai arată Primaria Municipiului București.

„De vineri,  linia 21 va fi deviată pe mare parte din Şoseaua Colentina. traficul auto general va folosi linia de tramvai în zona Pasajului Doamna Ghica Având în vedere că, de vineri, 11.11.2022, traficul rutier general de pe Şoseaua Colentina va fi deviat pe linia de tramvai în zona Pasajului Doamna Ghica, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI) a decis devierea traseului liniei 21, de la Bucur Obor, către terminalul Baicului, rămânând neschimbat tronsonul dintre Piaţa Sf. Gheorghe şi Bucur Obor. Noul traseu al liniei 21 va fi următorul: terminal Piaţa Sf. Gheorghe, Str. Sfântul Gheorghe, Strada Lipscani, Calea Moşilor, Şos. Colentina, Str. Ziduri Moşi, Şos. Pantelimon, Str. Baicului, terminal Baicului, cu întoarcere pe Str. Baicului, Bd. Gării Obor, Bd. Ferdinand I, Str. Ziduri Moşi, Şos. Colentina, Calea Moşilor, Str. Cavafii Vechi, Str. Băniei, Str. Sfântul Gheorghe, terminalul Piaţa Sf. Gheorghe”, arată o postare de miercuri pe pagina de Facebook a Primăriei Municipiului Bucureşti.

„Pe porţiunea rămasă neacoperită pe Şoseaua Colentina, în locul liniei 21, călătorii vor putea utiliza linia navetă 621, care îi va prelua de la Bucur Obor circulând pe linia de tramvai până la Pasaj Colentina (vechiul capăt al tramvaiului) şi retur”, mai scrie sursa citată.

„Totodată, pe traseul comun, pot fi utilizate şi autobuzele operatorului STV SA (liniile 409, 411, 412, 413, 417, 467, 468), cu aceleaşi titluri de călătorie. TPBI a mai dispus ca, pe sensul de ieşire din Bucureşti, autobuzele liniilor 143, 182, 243, 282, 382, 409, 411, 412, 413, 417, 467, 468, 621, 667, N103 şi N108, în zona Pasajului Doamna Ghica (după intersecţia cu Str. Teiul Doamnei) să se deplaseze pe partea carosabilă, după care vor reveni pe traseul actual (pe Şos. Colentina circulând pe calea de rulare, cu excepţia liniilor 667, 182 şi 282). În zona lucrărilor, autobuzele vor efectua staţiile la bordură. Pe sensul spre Bucur Obor, ȋn zona lucrărilor la Pasaj, autobuzele liniilor 182, 282, 382, 667, N103 şi N108 vor circula pe Şos. Colentina comun cu traficul rutier general, pe calea de rulare a tramvaielor, între Parcul Plumbuita şi Str. Teiul Doamnei şi vor efectua staţia „Doamna Ghica” la peronul de tramvai”, mai arată PMB.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-11-09



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE