2024-04-26 04:31

Cu cât vor CREȘTE pensiile și alocațiile de la 1 ianuarie 2022

 |  22:14
Cu cât vor CREȘTE pensiile și alocațiile de la 1 ianuarie 2022

Marius Budai, ministrul Muncii, a declarat că pensiile și alocațiile vor crește cu 10% din luna ianuarie.

„OUG am semnat-o deja în seara asta. Mâine dimineaţă plecă spre Ministerul de Finanţe şi spre Ministerul de Justiţie. Am comunicat premierului, am discutat în coaliţie, au discutat liderii. Vor fi întâlniri în această perioadă.

E vorba de majorarea punctului de pensie de la 1.442 la 1586. Majorarea indemnizaţiei sociale de la 800 de lei la 1.000 de lei. Aceste lucruri sunt cuprinse în ordonanţă. Au ieşit din avizarea internă din Minister. Pleacă pe circuit de mâine dimineaţă pe avizările interministeriale.

Prima şedinţă de Guvern va fi vineri. Sunt OUG care privesc impactul bugetar. Vor trebui trecute prin Comitetul Economic şi Social, chiar dacă e un aviz consultativ, dar e obligatoriu de luat.

Cel mai probabil săptămâna vitioare, pe miercuri, va fi aprobată OUG.”, a declarat Budai.

Deputatul PSD, Marius Budai a mai menționat și OUG-ul pe care l-a semnat cu Gabriela Firea și care se referă la creșterea alocațiilor.

„O altă OUG extrem de importantă pe care am semnat-o împreună cu Gabriela Firea este OUG privind majorarea alocaţiilor, dar şi insituirea celei de-a 13-a indemnizaţie pentru persoanele cu dizabilităţi. A ieşit OUG din avizare internă” a afirmat ministrul Marius Budai.

Liderul PSD a anunțat că a 13-a indemnizație pentru persoanele cu dizabilități va fi oferită tot în ianuarie, iar valoarea acesteia va fi între 200 lei și 500 de lei.

„A 13-a indemnizaţie e instituită prin programul de guvernare. E vorba despre o a 13-a indemnizaţie pentru persoanele cu dizabilităţi pentru că din anul 2018, când am dublat valoarea indeminizaţiilor pentru persoanele cu dizabiltăţi, nu s-a mai întâmplat nimic pozitiv din punct de vedere financiar pentur aceste persoane.

Da, în cursul lunii ianuarie o vor primi. Aşteptăm avizările interminiteriale şi când va fi forma finală, cu siguranţă o să o vedeţi. Va fi publicată pe ordinea de zi. E pentru fiecare grad de handicap în parte în cuantumul ei. La handicap mediu, unde nu avem valoarea de indemnizaţie şi avem buget complementar, mai lucrăm încă o dată bugetul complementar. E tot un fel de a 13-a indemnizaţie. Va fi între 200 şi 500 de lei.

Noi, PSD, am ţinut foarte mult la acest pachet social. Le mulţumesc colegilor din coaliţie că au fost de acord cu acest pachet social.

Şi pensiile şi indemnizaţiile pentru persoanele cu dizabilităţi şi alocaţiile nu sunt la un nivel bun pentru a asigura un nivel de trai sănătos.

Avem nevoie de aceste majorări, de aceea am ţinut foarte mult la acest pachet social, pentru a apăra puterea de cumpărare. Să nu credeţi că cu această majorarea de pensii toţi bunicii şi părinţii din România vor fi foarte bogaţi, ” a conchis ministrul Muncii.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-12-09



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE