2024-05-19 12:12

Cu cât ar putea CREȘTE pensiile de la 1 ianuarie. Anunțul ministrului Muncii

 |  21:18
Cu cât ar putea CREȘTE pensiile de la 1 ianuarie. Anunțul ministrului Muncii

Ministrul interimar al Muncii, Raluca Turcan, a anunțat că pensiile vor fi indexate de la 1 ianuarie 2022.

"Am spus pe tot parcursul acestui an că în materie de pensii sistemul este zdruncinat rău și o spun dincolo de omul politic Raluca Turcan, o spun ca fiică de părinți pensionari care văd și ei inechitatea care există în momentul de față în sistemul de pensii și anume că oameni cu pregătire similară, cu vechime egală, cu contribuție egală, au pensie diferită în funcție de momentul în care au ieșit la pensie și lucrul acesta din secunda zero am început să îl pregătim pentru corectare", a spus Raluca Turcan, marţi, la Antena3.

"Am făcut o analiză, după care am pus pe masă niște soluții care țintesc spre reducerea inechităților care există în sistemul public de pensii, spre ancorarea pensiilor în contributivitate astfel încât să nu mai avem parte nici de procese câștigate de oameni în instanță după luni de zile de umblat pe drumuri și în același timp sistemul să fie just", a adăugat ea.

Sistemul merge foarte greu și el practic e format din 5 milioane de dosare de pensii din care două treimi sunt în formate digitale greoaie și o treime în format de dosar cu șină și am spus aceste dosare trebuie să intre într-o bază de date. Pentru lucrul acesta era legislaţie din 2019".

"Până finalizăm acest proces rămâne în vigoare legea actuală și pensiile se indexează", a declarat ministrul interimar al Muncii.

"Pensiile pot fi indexate şi ne dorim să fie indexate de la începutul anului viitor cu minim 6%. Facem simulări între 6 şi 12%", a mai spus Raluca Turcan.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2021-11-02



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE