2024-05-08 18:12

Cine este Dănuţ Tol, un geniu al roboticii, care A MURIT în Pasajul Michelangelo din Timişoara

 |  17:22
Cine este Dănuţ Tol, un geniu al roboticii, care A MURIT în Pasajul Michelangelo din Timişoara

Dănuţ Tol, un tânăr în vârstă de 20 de ani, geniu al roboticii şi campion mondial, dar şi Iulia Maria, o tânără de aceeaşi vârstă, au murit împreună într-un cumplit accident produs în Pasajul Michelangelo din Timişoara.

Dănuţ şi Iulia Maria se aflau pe bancheta din spate a maşinii conduse de un tânăr în vârstă de 21 de ani, care a luat permisul de conducere în luna decembrie a anului trecut.

Tragedia s-a produs în Pasajul Michelangelo din Timişoara în momentul în care şoferul a pierdut controlul direcţiei din cauza vitezei excesive, iar maşina a ricoşat într-un perete al pasajului, s-a rotit de câteva ori pe asfalt, iar apoi a fost proiectată într-un camion al Serviciului de Transport Public din Timişoara.

Dănuţ Tol făcea parte din echipa de robotică Delta Force, iar anul trecut a câştigat campionatul mondial de robotică din Texas, Statele Unite ale Americii.

Delta Force este echipa Liceului Naţional de Informatică din Arad, oraş din care era şi Dănuţ, dar şi ceilalţi doi tineri care au supravieţuit cumplitului accident.

Iar prietenii și cunoscuții și-au exprimat durerea. 

”Vestea aceasta m-a cutremurat! Dănuț mi-a fost elev și am in minte imaginea acelui copil dolofan, drăgălaș, curios și foarte simpatic. Nu credeam că voi vorbi despre el la timpul trecut! Dănuț, să ai drumul lin spre cer! Pentru părinți nu cred că voi găsi cuvinte care să le aline suferința! Dumnezeu să vă dea putere! Sincere condoleanțe! 

Nu pot sa cred așa ceva. Dumnezeu să-l odihnească și familiei multa mângâiere sa treacă peste acest necaz. Dumnezeu sa-l ierte!

Lumină veșnică Dănuț, ai fost un copil minunat!!” sunt doar câteva dintre mesajele primite de familie.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2023-02-23



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE