2024-04-26 20:02

Când vor circula NOILE tramvaie în Capitală și pe ce linii

 |  21:54
Când vor circula NOILE tramvaie în Capitală și pe ce linii

Noile tramvaie Imperio de 36 de metri vor începe să circule în Bucureşti începând din luna august 2022, pe măsură ce vagoanele cu durata de exploatare depăşită, precum cele din gama Tatra, vor fi retrase din circulaţie etapizat.

Noile tramvaie din Bucureşti vor fi introduse în exploatare pe liniile 1, 10, 21, 25, 32, 40, 41 şi 55.

„O delegaţie comună formată din reprezentanţi ai municipalităţii, ca autoritate contractantă, şi reprezentanţi ai Societăţii de Transport Bucureşti STB SA, ca beneficiari, a fost astăzi (luni, n.r.) într-o vizită de lucru la fabrica Astra Vagoane Călători Arad, pentru a verifica stadiul de execuţie a tramvaielor conform contractului semnat în mai anul trecut”, se arată într-un comunicat al Societăţii de Transport Bucureşti (STB).

Deşi prototipul era programat să ajungă în Bucureşti în luna august, acesta poate fi livrat la începutul lunii iunie, a dat asigurări producătorul.

„Reamintim faptul că, în vederea modernizării serviciului de transport public local de călători prin achiziţionarea unor mijloace de transport ecologice, care să contribuie la creşterea calităţii vieţii la nivelul municipiului Bucureşti, în anul 2021 s-a semnat contractul de furnizare pentru 100 de tramvaie cu podea total coborâtă”, au mai precizat reprezentanţii STB.

Cele 100 de tramvaie noi, din gama de 36 metri, au o capacitate totală de 322 de locuri, dintre care 56 pe scaune, precum şi un loc special amenajat în salon pentru fotoliile rulante şi landourile pentru copii.

„Uşile, zonele de acces şi trecerile asigură accesul călătorilor cu nevoi speciale (dizabilităţi locomotorii şi/sau mobilitate redusă) pe platforma special destinată, dar şi a celorlalţi călători pe toată lungimea vagonului. Tramvaiul este prevăzut cu buton de semnalizare a intenţiei de acţionare a rampei atât la interiorul, cât şi la exteriorul vagonului, precum şi semnalizare la bord pentru conducătorul de vehicul. Trapa (rampa) este rabatabilă sau culisantă cu acţionare manuală cu sistem de protecţie împotriva plecării tramvaiului cu trapa deschisă. Trebuie remarcat faptul că Societatea de Transport Bucureşti STB S.A. a făcut eforturi pentru a respecta prevederile legislaţiei în vigoare privind accesul persoanelor cu dizabilităţi în mijloacele de transport, conform prevederilor Legii 448/2006, actualizată”, se mai precizează în comunicat.

De asemenea, noile tramvaie Imperio sunt dotate cu cinci uşi duble, cu sistem antistrivire, ceea ce asigură transferul uşor al călătorilor la urcare şi coborâre, fără obstacole sau zone înguste în dreptul uşilor de acces.


Aparut in Puterea24 / Ultima modificare in data de: 2022-03-28



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE